Radu Mazăre nu mai suportă România! Judecătorii i-au spulberat scenariul

Radu Mazăre nu mai suportă România! Judecătorii i-au spulberat scenariul

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a depus o cerere inedită la Curtea de Apel Constanța, prin care a cerut să fie transferat în Madagascar, pentru a executa pedeapsa de opt ani de închisoare dictată de justiția românească.

Procesul s-a judecat la Curtea de Apel Constanța, instanța refuzând ”de pe scaun” cererea lui Mazăre, dintr-un motiv foarte simplu. Experții consultați de Evenimentul Zilei susțin că cererea depusă de Radu Mazăre nu putea fi admisă, ci doar respinsă, din simplu motiv că România nu are un acord bilateral, cu Madagascar, de recunoaștere a hotărârilor judecătorești.

„În baza art.74 alin.(2) cu ref. la art.65 din Lg. nr.302/2004 rep. & modif., constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării active, respinge cererea privind transferul temporar al apelantului Mazăre Radu Ştefan în Republica Madagscar”, au dispus magistrații de la Curtea de Apel Constanța.

Fostul primar din Constanța are acum probleme și mai grave. Pe rolul instanțelor din Constanța se mai află un dosar penal în care fostul edil este judecat pentru abuz în serviciu. Dacă va fi condamnat și în acest dosar, Mazăre va trebui să ceară contopirea pedepselor, ceea ce înseamnă că va executa pedeapsa cea mai mare, care este  de nouă ani și zece luni de închisoare și o treime din a doua, cea pentru abuz în serviciu, pedeapsa finalul putând ajunge și la 12 ani de închisoare cu executare din care va trebui să execute puțin peste opt ani, ceea ce înseamnă foarte mult.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru acest motiv, Mazăre a cerut ca să execute în Madagascar restul de pedeapsă sperând că odată ajuns acolo, va putea să depună o altă cerere prin care să execute în stare de libertate restul sentinței.

În 2019, Mazăre a fost arestat în Madagascar la cererea autorităților române. Mazăre a fost arestat după ce a fost chemat la Ministerul de Interne din  Madagascar pentru a primit permisul de rezidență pentru cinci ani! Un judecător malgaș analizează documentele care au stat la baza arestării și este posibil să-l elibereze condiționat mai devreme!  După cîteva luni petreute în arest, fostul primar din Constanța a ajuns ân România unde a fost încarcerat.