Radu Mazăre duce o viață fără lipsuri. Fostul primar nu a renunțat la marile lui pasiuni
- Mădălina Sfrijan
- 13 mai 2025, 07:14
Mazăre. Sursa foto: Arhiva EvZDupă anii presărați cu scandaluri și probleme legale, Radu Mazăre a lăsat în urmă trecutul tumultuos și trăiește o viață lipsită de griji. Fostul primar al Constanței și-a refăcut viața alături de Roxana și a ales să se mute în Madagascar. Spre surprinderea celor care l-au cunoscut îndeaproape, fostul edil pare să se fi adaptat noului stil de viață.
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar
După perioada de detenție, fostul și-a schimbat concepția despre viață și a ales să se dedice familiei. Răducu Mazăre, fiul cel mare al fostului primar, a declarat că tatăl său duce o viață lipsită de griji.
„Da, vorbim constant, este în Madagascar, alături de frățiorul meu și soția sa. Are activități foarte aproape de natură, merge la pescuit, se dă cu kite-ul, face sport, face fel și fel de expediții. De când a plecat acum, nu (n.r. nu a fost să îl viziteze), dar înainte mergeam și urmează să merg”, a povestit el, potrivit Cancan.
Nu a renunțat la marile pasiuni
Radu Mazăre se relaxează acum în mijlocul naturii și fac sport în aer liber. În același timp, fiul său se ocupă de afacerile familiei și ține cont de sfaturile primite de la fostul edil.

Radu Mazăre Sursa foto: captura video
În următoarea perioadă, Răducu Mazăre ar urma să plece în vizită la tatăl lui. Recent, tânărul a luat parte la petrecerea organizată de Dragoș Sprânceană, constănțeanul care s-ar învârti în cercul apropiaților lui Donald Trump.
Radu Mazăre a devenit un familist convins
Pe 10 iulie 2019, Radu Mazăre s-a căsătorit cu Roxana Mihalache, iar ceremonia a avut loc în Penitenciarul Rahova. Pe durata pedepsei, partenera lui de viață l-a vizita în mod constant. Ulterior, familia celor doi s-a mărit cu încă un membru. În 2024, fostul edil a devenit tată pentru a doua oară, după ce soția lui a adus pe lume un băiețel.