Situație tensionată la Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București. De la 1 octombrie, instituția se află în imposibilitatea de a mai veni în ajutorul bucureștenilor
Aînceput dezastrul la RADET. În prag de sezon rece, ELCEN a pus poprire 100% pe conturile Regiei de termoficare. În momentul de față, angajații își vor primi doar salariile, iar în cazul unor probleme grave pe teren aceștia nu vor putea să meargă să remedieze situația pentru că nu au bani de reparații ori de înlocuire a pieselor.
Conturile blocate și începe iar șantajul
Contactat de EVZ, liderul Sindicatului Liber Independent din Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, Ioana Stoica, ne-a declarat că, în momentul de față, angajații sunt legați de mâini și de picioare. „De la 1 octombrie avem conturile blocate. Partea cea mai rea este că sunt 100%. Noi nu mai putem să facem nimic. Oricine face plata către noi, banii se duc direct la ELCEN. În cazul unor avarii nu are cine să intervină. Nu avem bani pentru a ne deplasa, nu avem cu ce să cumpărăm piesele. Nu ne putem desfășura activitatea în condiții de siguranță și continuitate a serviciului, acesta fiind unul vital pentru populație, ce ar trebui să aibă prioritate maximă din partea autorităților”. Dacă nu se vor găsi soluții pentru ca Regia să iasă din acest impas, bucureștenii riscă să rămână în această iarnă fără apă caldă și căldură în apartamente. Deși primarul general interimar al Capitalei a garantat că nu se va întâmpla așa ceva. Mai mult, edilul-șef a declarat, săptămâna trecută, că va încerca să scoată anumite sume de bani pentru a le aloca către RADET. Se pare că nu a reușit, din moment ce Regia are conturile blocate 100%.