Putin și sancțiunile UE. Europenii au lovit ca domnișoarele

Putin și sancțiunile UE. Europenii au lovit ca domnișoarele

După fiecare nefăcută a Rusiei – ultima fiind otrăvirea disidentului Alexei Navalnîi, acuză Occidentul – blocul comunitar european semnează in corpore represalii împotriva Moscovei. Dar nuielușa UE se ferește ca de foc să atingă zonele sensibile.

Sancțiunile Uniunii Europene au vizat de de data aceasta șase figuri apropiate de Kremlin, considerate responsabile pentru otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi.

Și după scandalul otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, atribuită de UE tot Moscovei, europenii au bătut cu pumnul în masă de li s-au învinețit degetele.

Atât  cazul Skripal cât și  cazul Navalnîi sunt comanditate de la Kremlin, acuză Occidentul care afirmă că deține dovezi. Negru pe alb, acestea nu au fost prezentate și este greu de crezut că vor fi prezentate integral.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un astfel de demers ar implica dezvelirea unor rețele, deconspirarea unor surse, cu implicații pot complica serios lucrurile. Moscova știe asta.

Moscova: Vom fi gata să întrerupem comunicarea

Moscova avertizase. Dacă Europa sancționează din nou Rusia, „vom fi gata să întrerupem comunicarea”. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a emis acest avertisment în timp ce Uniunea Europeană finaliza setul de măsuri contra Rusiei după otrăvirea, la 20 august, a lui Alexei Navalnîi, unul din cei mai virulenți critici ai Kremlinului lui Vladimir Putin.

Așa cum se știe, vineri, 16 octombrie, Uniunea Europeană a decis în cele din urmă asupra sancțiunilor. Șase personalități, care lucrează în cercuri apropiate președintelui Vladimir Putin, sunt vizate.

Li se interzice să călătorească în UE și potențialele lor active în Europa sunt înghețate.

Printre acești oameni se află și oligarhul Evgheni Prigojin, zis și „bucătarul lui Putin”. Și el, potrivit UE, are legătură cu otrăvirea lui Navalnîi dar și cu destabilizarea Libiei.