Putin îi minte frumos pe ruși în față

Putin îi minte frumos pe ruși în față

Putin a indicat, joi, în cadrul tradiţionalei sale sesiuni de întrebări şi răspunsuri în direct cu cetăţenii ruşi, aşa-numita 'Linie directă', că, în perioada sancţiunilor (occidentale), instituite în 2014 şi sub incidenţa cărora Rusia se află şi în prezent, Moscova a pierdut 50 de miliarde de dolari, în timp ce pierderile Uniunii Europene se cifrează la 240 de miliarde.

Uniunea Europeană a instituit sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014, apoi le-a prelungit cu regularitate, în condiţiile în care Kievul şi Occidentul acuză partea rusă că acordă sprijin, mai ales militar, rebelilor separatişti din estul Ucrainei.

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a mai declarat că nu vor exista schimbări fundamentale în atitudinea Occidentului faţă de Rusia, chiar dacă Moscova ar face concesii şi ar fi de acord să îndeplinească toate cerinţele oponenţilor ei, potrivit Agerpres.

'Vor fi oare schimbări dacă am capitula complet şi am scuipa pe interesele noastre naţionale fundamentale? S-ar putea să fie unele semnale externe, dar în mod radical nu se va schimba nimic', a subliniat preşedintele rus în cadrul tradiţionalei sale sesiuni de întrebări şi răspunsuri în direct cu cetăţenii ruşi, aşa-numita 'Linie directă'.

Putin a afirmat că ţările occidentale, în special Statele Unite, exercită presiuni chiar şi asupra acelor state cu care nu au diferenţe politice.

'Uitaţi-vă la China. Ea nu are niciun fel de legătură cu Crimeea şi Donbasul. Suntem acuzaţi că ocupăm Donbasul (estul Ucrainei). Este evident o absurditate totală, minciuni. China nu are nimic de-a face cu aceasta, iar taxele (vamale) la produsele sale cresc continuu', a spus şeful statului rus, referindu-se în continuare la 'atacul împotriva Huawei'. 'Există doar o singură explicaţie: de a contracara dezvoltarea Chinei, care a devenit un concurent global al unei alte puteri globale - Statele Unite', a afirmat Vladimir Putin.

Întrebat dacă Moscova s-ar putea împăca cu Occidentul, preşedintele rus a răspuns: 'Rusia nu s-a certat cu nimeni!', potrivit RIA Novosti şi Lenta.ru.

Putin a indicat că, în perioada sancţiunilor (occidentale), instituite în 2014 şi sub incidenţa cărora Rusia se află şi în prezent, Moscova a pierdut 50 de miliarde de dolari, în timp ce pierderile Uniunii Europene se cifrează la 240 de miliarde.

Uniunea Europeană a instituit sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014, apoi le-a prelungit cu regularitate, în condiţiile în care Kievul şi Occidentul acuză partea rusă că acordă sprijin, mai ales militar, rebelilor separatişti din estul Ucrainei.