Cine este noul purtător de cuvânt al Guvernului Dăncilă: Juristul care a vrut să fie barman și a ajuns la meteo
- Ionel Dancu
- 5 februarie 2018, 19:59
Prim-ministrul PSD și-a ales purtătorul de cuvânt, un fost prezentator TV în vârstă de 34 de ani.
Nelu Vasile Barbu (34 de ani) a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, decizia premierului fiind publicată luni în Monitorul Oficial.
Acesta va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului, potrivit unor surse guvernamentale.
În 2004 a absolvit Universitatea Valahia din Târgovişte. În perioada 2002-2005 a lucrat la Realitatea TV, în 2005-2011 a fost prezentator meteo la Antena 3, iar în 2011-2017 a fost prezentator la B1TV. În anul 2017 a fost numit în cabinetul Sorin Grindeanu consilier al fostului ministru pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.
Juristul care a vrut să fie barman
În 2010, acesta se prezenta drept „băiatul blond care prezintă Meteo la Antena3".
„Pe scurt, sunt juristul care la un moment dat a vrut să fie barman şi a ajuns prezentator al rubricii Meteo la cea mai bună televiziune de ştiri din România. Barman nu am ajuns pentru că am fost refuzat la interviu pe motiv că ei voiau o fată. Peste două săptămâni am fost acceptat în echipa Radio Puls Fm Târgovişte, unde timp de 4 ani am făcut de toate, de la DJ, la prezentator ştiri şi de la producător publicitate la director muzical. Sună pompos, dar nu e, cam aşa se întâmplă în radiourile mai mici. Toată lumea învaţă să facă de toate. Apoi a venit momentul în care am terminat facultatea şi am zis: Gata ! Procuror scrie pe mine, aşa că m-am prezentat la examen pentru admiterea în INM, dar cum prezenţa nu este suficientă, n-am avut prea mare succes", relata acesta, potrivit jurnalul.ro.