Au trecut sărbătorile pe stil vechi, Boboteaza şi sfântul Ioan Botezătorul, şi liniştea relativă din Estul Ucrainei a fost ruptă în mod violent după 21 ianuarie. După informaţiile confirmate de cartierul general al NATO şi de generalul Breedlove, 9.000 de militari ruşi, cu numeroase tancuri, lansatoare de rachete şi tehnică mai modernă, au pătruns în Ucraina, prin graniţa pe care Rusia nu permite să fie monitorizată de OSCE şi controlată de grănicerii ucraineni, şi au lansat cel mai puternic atac împotriva forţelor ucrainene.
Mai întâi a fost aeroportul din Donetsk, mai exact ce a rămas din el, pentru că acesta a fost apărat de forţele ucrainene cu înverşunare timp de 9 luni, până când modernul aeroport construit pentru campionatul european de fotbal Polonia-Ucraina a fost complet distrus. Apoi au urmat atacuri cu artileria la mijloacele de transport public ale civililor, autobuze şi microbuze ce circulă prin Donbas, cu zeci de morţi şi răniţi. În fine, au urmat atacuri la Debalţevo, în alte zone locuite din Donetsk şi Lugansk, totul culminând cu atacul deliberat în zonele locuite din Mariopol. 30 de morţi, peste 100 de răniţi şi aici.
Deja e dificil să vorbeşti despre „separatişti proruşi ce luptă independent în Estul Ucrainei”. E vorba de trupe ruse în prima linie, nici măcar despre voluntari şi marionetele plimbate prin estul Ucrainei. Cu tehnica modernă, distrugând case, spitale, şcoli şi alungând din regiune populaţia civilă. Nu mai e vorba despre câştiguri tactice, ci despre epurarea tuturor oamenilor necombatanţi din zonă, alungarea lor din case fără alte lucruri decât cele pe care le pot duce, totul pentru a genera acest no man’s land, controlat de la Moscova via Rostov pe Don, şi a bloca orice evoluţie în Ucraina. Pe deasupra şi pentru a demonstra lumii că nu contează sancţiunile, preţul petrolului, prăbuşirea economică sau a credibilităţii Rusiei, ci doar interesele şi ambiţiile unui lider care vrea să-i redea măreţia aparentă prin cuceriri şi dominaţie, război şi moarte.
Avem astăzi în Donbas un război pe scară largă, dincolo de orice linie de separaţie convenită la Minsk. Orice efort de soluţionare e compromis, pretinşii separatişti pro-ruşi spun că nu se vor opri decât la hotarele regiunilor Donbas şi Lugansk, iar Moscova propune varianta în care să fie şi agresor, în războiul prin intermediari, şi combatant, direct pe teren, contra trupelor uncrainene, şi mediator, eventual să dea şi trupele de menţinere a păcii, fireşte sub egida OSCE. Un război ruso-ucrainean care arată ineficienţa şi lipsa de credibilitate a sancţiunilor adoptate la Washington şi Bruxelles.
La Bruxelles se aşteaptă o nouă reuniune a miniştrilor de externe ai UE. Unii se mai gândeau încă la ridicarea sancţiunilor, deci nici gând să le mai întărească. Doar vicepreşedintele lituanian al liberal- democraţilor din Parlamentul European, Piatras Aushravichius, adjunctul lui Graham Watson, vorbeşte despre trecerea, de la sancţiuni, la boicot împotriva produselor ruse, a întâlnirilor, vizitelor, sportivilor, actelor de cultură ruse. Tot abordare liberală, cu costuri majore de imagine, lăsând posibilitatea acuzaţiilor credibile de „necivilizaţi”, „luptă cu cultura”, „sabotarea sportului şi a spiritului olimpic”, „evitarea formulelor de angajare de orice fel a Rusiei şi ruşilor”. Totuşi un mesaj de fermitate şi o soluţie care să transmită ideea de eficienţă în blocarea războiului sunt necesare. Pe când şi un mesaj la Bucureşti, altul decât declaraţia lui Miss World de susţinere a păcii mondiale?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
