PSD, vizitat iar de comuniştii chinezi. Dragnea: "Relaţiile dintre partidele noastre sunt apropiate şi strânse"

PSD, vizitat iar de comuniştii chinezi. Dragnea: "Relaţiile dintre partidele noastre sunt apropiate şi strânse"

Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a primit, miercuri, la sediul partidului, o delegaţie a Partidului Comunist Chinez condusă de Sun Zheng Cai, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.

"E cea mai importantă vizită politică din acest an din China. Este o delegaţie importantă formată din oameni cu funcţii importante în Partidul Comunist Chinez", a afirmat preşedintele executiv al social democraţilor, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Dragnea a explicat că relaţiile dintre cele două partide sunt consolidate "de foarte mulţi ani de zile" iar ele au determinat şi "realizarea unor proiecte economice extrem de importante, în special în domeniul energiei şi agriculturii".

"Suntem foarte aproape de a finaliza discuţiile pentru investiţia de la Cernavodă. (...)Sunt foarte mari şanse ca în toamnă să începem lucrările la Rovinari", a anunţat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, vicepremierul a precizat că se aşteaptă aprobarea de către Ministerul Transporturilor a Memorandumului semnat în China, referitor la construcţia unei linii ferate de mare viteză, pentru ca proiectul să poată fi pus în practică.

La rândul său, oficialul chinez a subliniat că relaţia dintre PSD şi PCC este "un model" pentru relaţiile comuniştilor chinezi cu partidele din Europa.

"Relaţiile dintre partidele noastre sunt apropiate şi strânse. Relaţia Partidului Comunist Chinez cu PSD este cea mai îndelungată şi cea mai strânsă dintre partidele din România şi această relaţie a devenit un model privind relaţiile Partidului Comunist Chinez cu partidele politice din Europa. În ultimii ani, cu stimularea dlui Ponta şi a dumneavoastră personal, relaţiile dintre partidele noastre au cunoscut o nouă dezvoltare. Atât Partidul Comunist Chinez cât şi PSD sunt la putere şi în faţa noastră avem sarcini comune de a dezvolta economia", a afirmat Sun Zheng Cai.