PSD știe cum îl detronează pe Orban. Planul e făcut, deja se acționează
- Ionel Sclavone
- 6 noiembrie 2020, 17:46
PSD este decis să obțină cel mai mare număr de mandate la alegerile parlamentare și, astfel, să ajungă la guvernare pentru următorii patru ani.
Declarația a fost făcută de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, la Slatina, în debutul campaniei electorale pentru alegerile care vor avea loc pe 6 decembrie. El a precizat că PSD nu va face o alianță cu PNL, partidul condus de Ludovic Orban, pentru a ajunge la putere.
„Îi rog pe toţi oltenii şi pe toţi românii să vină la vot, ca acest guvern incompetent şi corupt să plece de la guvernare. (...) Indiferent de structura politică a noului Parlament, PSD nu va face alianţă cu PNL. Nu ştiu structura (Parlamentului n.r.) care va fi, dar suntem hotărâţi, în momentul în care am câştigat alegerile, să venim la guvernare”, a declarat Paul Stănescu.
Liderul PSD a precizat că săptămâna viitoare social-democrații își vor prezenta programul de guvernare și o proiecție de buget pentru viitorul an, 2021.
Săptămâna viitoare programul de guvernare va fi asamblat, îl vom prezenta public, avem o proiecţie de buget pentru anul 2021 şi PSD va veni şi cu o echipă guvernamentală formată din cei mai buni profesionişti din partid şi nu numai”, a declarat Paul Stănescu.
PSD își dorește guvernarea
În același context, al viitoarelor alegeri, Paul Stănescu a precizat că după 6 decembrie ar putea avea loc discuții cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta, dar și cu alte grupuri parlamentare, în vederea coagulării unei majorități parlamentare în jurul PSD
„În alegerile locale PSD a mers singur, fără nicio alianţă, decizia a fost ca şi la parlamentare PSD să meargă în alegeri singur, fără niciun aliat. Asta a fost decizia noastră, am crezut că aşa este mai bine. După ce vom vedea structura parlamentară, după 6 decembrie, probabil vom avea discuţii cu multe grupuri parlamentare care vor face parte din această structură”, a mai spus Paul Stănescu.
În condițiile în care social-democrații vor obține cel mai mare număr de mandate, așa cum și-au propus, și vor reuși să formeze și o majoritate parlamentară, vor prezenta și o propunere de premier.
„Dacă PSD va fi pe primul loc şi eu sunt convins că vom fi pe primul loc şi vom avea cel mai mare număr de mandate, vom reuşi să facem o majoritate, sigur că mergem şi cu propunerea de prim-ministru din partea noastră”, a adăugat secretarul general al PSD.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, este primul candidat pe lista PSD pentru Senat în judeţul Olt.