PSD cere bani din Fondul de rezervă pentru Ambulanță și UPU. Situație critică în 17 județe

PSD cere bani din Fondul de rezervă pentru Ambulanță și UPU. Situație critică în 17 județeAmbulanță. Sursa foto: dreamstime.com

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a avertizat miercuri că problemele de finanțare din sistemul sanitar afectează spitalele, unitățile de primiri urgență și serviciile de ambulanță și i-a cerut premierului Ilie Bolojan să aloce rapid bani din Fondul de rezervă. Potrivit acestuia, 17 servicii județene de ambulanță ar urma să rămână fără fonduri pentru combustibil la finalul lunii, iar unele unități medicale se confruntă deja cu lipsa banilor pentru programele destinate pacienților critici.

PSD cere bani din Fondul de rezervă pentru Ambulanță și UPU

Alexandru Rogobete a atras atenția asupra situației financiare din sistemul sanitar după discuțiile pe care le-a avut cu mai mulți manageri de spitale universitare, județene și unități medicale mai mici. Fostul ministru al Sănătății afirmă că problemele sunt resimțite inclusiv la nivelul unităților de primiri urgență, unde stocurile de materiale ar mai ajunge doar până la sfârșitul lunii.

„Dezechilibrul financiar din sistemul de sănătate capătă o amploare tot mai mare, din păcate. Ieri am discutat cu o serie de manageri de spitale, spitale universitare, spitale județene, dar și spitale mai mici. Unitățile de primiri urgență, din păcate, nu mai au materiale decât până la finalul lunii”, a declarat Rogobete.

17 servicii de ambulanță ar rămâne fără bani pentru combustibil

Problemele de finanțare se extind, potrivit fostului ministru, și la serviciile județene de ambulanță. Situația lipsei finanțării necesare pentru luna septembrie la 17 servicii de ambulanță a fost semnalată și de Federația Națională Sindicală Ambulanța.

„În această dimineață au fost raportate 17 servicii de ambulanță județene, nu mai au fonduri pentru combustibil. Acestea se termină la finalul lunii și este imperios necesar ca rectificarea să poată avea loc cât mai repede”, a spus Rogobete.

Fostul ministru afirmă că dificultățile financiare nu se limitează la serviciile de urgență, ci afectează și programele prin care sunt tratați pacienții aflați în stare critică.

„Problema cea mai mare este că se suprapune cu o diminuare a fondurilor substanțială în zona de anestezie-terapie intensivă pentru programele naționale de acțiune prioritare, mai exact pacienții internați în ATI, pacienții cu AVC, pacienții cu infarct miocardic acut, politraumele, arsurile grave”, a afirmat fostul ministru.

Rogobete a avertizat și în ultimele zile asupra dezechilibrului de finanțare pentru unitățile de primiri urgență și programele destinate pacienților critici.

sursa: Facebook

Rogobete spune că Institutul „C.C. Iliescu” va sista intervențiile elective

Alexandru Rogobetea prezentat situația Institutului „C.C. Iliescu” din București drept unul dintre exemplele problemelor de finanțare din sistemul sanitar.

„Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru luna septembrie, pentru cele mai mari programe, mă refer aici la cele de chirurgie cardiacă deschisă și alte proceduri specifice cordului, pentru aceste programe Casa Națională în luna septembrie nu a alocat nici măcar un leu. Este fără precedent ce se întâmplă”, a declarat acesta.

Fostul ministru a afirmat că lipsa fondurilor va avea efecte directe asupra activității institutului.

„Începând de vineri, Institutul C.C. Iliescu din București va sista intervențiile elective și va trata doar urgențele și alea până când stocurile se vor epuiza”, a continuat fostul ministru.

Rogobete semnalase anterior și scăderea finanțării pentru mai multe programe ale Institutului „C.C. Iliescu”, inclusiv cele din chirurgia cardiovasculară.

Rogobete îi cere lui Bolojan bani din Fondul de rezervă

Fostul ministru al Sănătății afirmă că Ministerul Sănătății nu ar fi primit în ultimele două săptămâni un răspuns din partea premierului în privința problemelor semnalate.

„Iată că la două săptămâni distanță, sistemul de sănătate urlă și urlă pe bună dreptate pentru că nu mai au cu ce să-și trateze pacienții critici din urgență”, a afirmat acesta.

Alexandru Rogobete susține că o soluție mai rapidă decât rectificarea bugetară ar fi alocarea unor sume direct din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului.

„Această criză poate fi rezolvată astăzi dacă premierul Ilie Bolojan alocă din Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului sume dedicate pentru serviciul de ambulanță și unitățile de primiri urgențe”, a declarat Rogobete.

Fostul ministru a cerut ca fondurile să fie alocate rapid, invocând situația serviciilor medicale de urgență.

„Nu mai este timp de discuții politice și de planuri politice și de nimic. În domeniul sănătății avem nevoie cât mai urgent de o alocare rapidă din Fondul de rezervă”, a conchis fostul ministru.