Luca Niculescu și liniile roșii. O altă iluzie de la Cotroceni?

Luca Niculescu și liniile roșii. O altă iluzie de la Cotroceni?Dan Andronic, jurnalist. sursa: Arhiva EVZ

România se află de luni bune pe buza unei prăpastii economice. Mai mult ca oricând, aveam o nevoie disperată de un politician capabil să își asume decizii economice reale, nu de funcționari ascunși în spatele lozincilor. Iar în mijlocul acestui haos politic, după un șir de rateuri, președintele Nicușor Dan face a patra propunere pentru funcția de premier: Luca Niculescu.

Și, oricât de critici am fi la adresa deciziilor de până acum ale locatarului de la Cotroceni, trebuie să privim lucrurile cu onestitate. Luca Niculescu este, fără îndoială, cea mai bună dintre propunerile făcute până acum, ca și calitate umană.

Nu are anvergură economică, nu are greutatea politică necesară ca să impună decizii curajoase în economie, vor spune mulți, iar eu mă număr printre ei.

Dar, să o spunem direct: nu se poate compara sub nicio formă calitatea umană și intelectuală a unui Siegfried Mureșan cu cea a lui Luca Niculescu! Niciodată! Sunt diferențe enorme de structură, de anvergură și de decență.

Pentru că, dincolo de convingerile de moment, dincolo de tabăra din care faci parte sau de jocurile de culise, într-o criză de o asemenea gravitate, esențială rămâne calitatea umană a individului. Sau cel puțin asta cred eu...

Luca Niculescu, un progresist moderat

Spun asta trecând peste multe lucruri. Luca Niculescu este, prin formare și afinități, mai degrabă un progresist, fără a fi hard-liner, neomarxist. Un produs al culturii politice franceze. Dar bunul său simț mi s-a părut a fi mereu deasupra acestor convingeri ideologice. Sper doar ca instinctul său, natural după anii de jurnalism la RFI România și mandatul de ambasador în Franța, să poată fi înfrânat instituțional și pragmatic. Adică să nu cădem din lacul german în puțul francez...

Niculescu nu vine din neant. A gestionat integrarea României în OCDE, acel „club al țărilor bogate”, pasul strategic major de după intrarea în NATO și UE. Aderarea ar fi însemnat garanția unor investiții mult mai mari pentru România. Pe acest dosar tehnic și vital, Niculescu a demonstrat că politicienii români pot lucra în comun. „Este unul dintre momentele în care România are nevoie de punți”, a spus el la nominalizare.

Nicușor Dan a simțit și el asta. Spune că l-a ales exact pentru că „știe să armonizeze poziţii diferite” și pentru că „are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”. Președintele îi dă mână liberă să își facă guvernul, politic sau tehnocrat, condiționând doar o singură linie roșie: păstrarea „direcției pro-occidentale a României”.

Linii roșii

Dar de aici încolo, începe calvarul liniilor roșii trasate de partide:

  • George Simion l-a expediat scurt și brutal: „Luca Niculescu e tot o marionetă. Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu”.
  • UDMR este singura forță care s-a declarat din start pentru.
  • Dominic Fritz (USR) a „luat act”, dar a scos placa obișnuită: o linie roșie „fără miniștri PSD sau controlați de PSD”. Dacă Niculescu e doar un „paravan” pentru PSD, USR nu-l votează.
  • La polul opus, Sorin Grindeanu, vizibil deranjat că președintele nu l-a nominalizat pe el sau pe cineva din PSD. Linia roșie a social-democraților? Luca Niculescu să nu susțină „politicile de austeritate ale lui Bolojan”.
  • La PNL, e tăcere tactică. Ilie Bolojan nu zice nimic deocamdată. A reacționat doar purtătorul de cuvânt, care a luat și el „act de decizia Președintelui” și a anunțat că liberalii vor discuta.

Ce oferă premierul desemnat în fața acestui blocaj al orgoliilor

Prioritățile sale sunt de bun simț: strângerea unei majorități, garantarea direcției europene și euroatlantice și, esențial, un program de guvernare realist.

Nu promite miracole, și bine face. Promite în schimb seriozitate în folosirea banului public, predictibilitate pentru o economie sufocată de haosul fiscal, respectarea angajamentelor, accelerarea investițiilor și un stat care, în sfârșit, să funcționeze mai bine.

De asemenea, Niculescu face apel la „întărirea anticorpilor”, avertizând că avem nevoie de o societate capabilă să reziste dezinformării și manipulării.

Voi ce credeți? Ce șanse are a patra propunere a președintelui? Îi vor lăsa politicienii noștri spațiu să construiască o majoritate în Parlament, sau vor prefera să arunce România în prăpastie doar pentru a-și apăra liniile roșii imaginare...

Rămâne de văzut. Dar un lucru e cert: de data aceasta, avem în față un om care are bun-simț, cultură politică și diplomație. Se spune că este puțin fricos, fără curajul de a bate cu pumnul în masă. O construcție care pare pe contrasensul vremurilor pe care le trăim.

Dar, să vedem dacă are calitățile necesare scoaterii României din criza economică.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]