Psalmii, cuvintele cu care s-a rugat Mântuitorul. De ce sunt atât de importanți, în viziunea părintelui Necula
- Maria Pană
- 22 aprilie 2026, 22:15
Părintele Constantin Necula consideră psalmii ca fiind cele mai importante și frumoase rugăciuni. Asta pentru că inclusiv Mântuitorul s-a rugat folosind acele cuvinte.
Psalmii, un dar de la Dumnezeu
Omul bisericii a explicat de ce psalmii sunt în viziunea lui atât de importanți. ”M-am bucurat foarte mult să redescopăr psaltirea în ultimii ani. Sunt cuvintele cu care s-a rugat însuși Mântuitorul. Avem un Dumnezeu genial, dovadă că citează din el. E singurul om care dacă citează din el, nu se plagiază pe el. Și în psalmi acolo sunt niște versete de o trandrețe ieșită din comun.
Dincolo de cel care îmi place mie cel mai mult: iubite-voi, Doamne, virtutea mea, Domnul este întărirea și scăparea și izbăvitorul meu. Sunt cuvinte simple: cu Dumnezeu trec și zidul sau acel renumit: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit”, a spus părintele Necula.
Divinitatea e mereu prezentă
Acesta a continuat explicația și a spus că noile curente sincretiste pot fi extrem de periculoase. ”Lucrurile acestea curg, rugăciunea trebuie să curgă, e o apă vie, e un mod cordial de a fi cu celălalt, dar vă rog, vă implor, Dumnezeul nostru e un Dumnezeu personal: Tată, Fiu și Duh Sfânt.

Rugăciune. Sursa foto: Pixabay
Nu vă lăsați duși de nas de toate celelalte curente sincretiste care ne-au băgat de toate în cap, toate prostiile. Amendați-le cu subțirime, cu atenție, Dumnezeul nostru este mereu o persoană prezentă”, a mai spus el.
Ce anume ne lipsește
Părintele a mai argumentat că lipsa de empatie, dar și graba în a judeca pe alții nu ne ajută să fim mai buni. ”Persoana vine de la chip, de la prosopo.
Fiți cuminți și regăsiți-vă chipul, fața asta, lipsa asta de simpatie care ne paște e că ne-am pierdut încrederea în chipul celui de lângă noi. Judecăm tot timpul, comentăm tot timpul, rănim din ce în ce mai tare”, a încheiat Constantin Necula