Evenimentul Zilei > International > Proteste VIOLENTE în Tunisia, soldate cu un mort și răniți. Guvernul amenință că ia măsuri dure contra demonstranților
Proteste VIOLENTE în Tunisia, soldate cu un mort și răniți. Guvernul amenință că ia măsuri dure contra demonstranților

Proteste VIOLENTE în Tunisia, soldate cu un mort și răniți. Guvernul amenință că ia măsuri dure contra demonstranților

Demonstranții au vandalizat un magazin Carrefour din capitala Tunisiei. Protestele sunt provocate reducerea cheltuielilor și creșterea prețurilor.

Protestatarii tunisieni s-au ciocnit cu forțele de securitate în orașul Tebourba,  ieri, scrie Bloomberg.

Polițiștii au tras cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene asupra manifestației care devenise tot mai violentă și pune la încercare guvernul care încearcă să facă ordine în buget și să atragă investitori.

Demonstrațiile au continuat azi, în ciuda apelului la calm al premierului Youssef Chahed. Demonstrațiile au început săptămâna trecută, după ce au crescut taxele și s-au redus cheltuielile în noul buget pe anul 2018, un bărbat fiind ucis în timpul violențelor.

Ieri după-amiază, protestatarii au blocat șosele, au aruncat cu pietre în polițiști, iar aceștia au răspuns cu gloanțe de cauciuc. Au luat cu asalt un magazin carrefour din capitală, pe care l-au jefuit și au încercat să-l incendieze  înainte ca autoritățile să recurgă la gaze lacrimogene.

Principalul partid de opoziție din Tunisia a cerut ca protestele să continue, dar să fie pașnice.

Manifestația este o provocare pentru guvernul lui Chahed, de la formarea sa la finalul lui 2016. Reducerea cheltuielilor a fost promisă FMI, pentru extinderea împrumutului de 2,9 miliarde de dolari pentru Tunisia, în 2016. Țara încă încearcă să revigoreze economia, la 7 ani de la alungarea de la putere a președintelui Zine El Abidine Ben Ali, primul dintre dictatorii care au căzut în timpul Primăverii Arabe.

Reformele, care includ reduceri de subvenții, afectează populația unde șomajul în rândul tinerilor trece de 25%, dublu față de șomajul la nivel național. Inflația anuală a crescut în fiecare an, ajungând la 6,4% la finalul lui 2017, comparativ cu 4,2% față de anul anterior.

De la alungarea lui Ben Ali, Tunisia se luptă cu instabilitate politică și atacuri ale militanților, care au alungat investitorii și turiștii din țară. Cele 8 guverne care s-au perindat la putere au fost sub presiunea sindicatelor puternice, care cer ca dreptatea socială pentru care s-a ieșit în stradă în 2001, să se transforme în oportunități pentru poporul tunisian, inclusiv salarii mai mari.

Demonstrațiile din Tunisia pot avea ecouri în afara granițelor. Țara are cel mai mare număr de luptători străini care s-au alăturat Statului Islamic, înainte ca teroriștii să fie alungați din Siria și Irak. De asemenea, are graniță cu Libia, unde haosul s-a instalat după uciderea dictatorului Muammar Gaddafi,în 2011.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.