loteria romana / sursă foto: Facebook:Sindicatul Național „Loteria Română” (SNLR), parte a Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”, va organiza o grevă japoneză în agențiile loto, pentru a evidenția impactul negativ al Ordonanței de Urgență 156/2024, denumită „ordonanța austerității”.
Salariații de la Loteria Română se plâng de bani
Sindicaliștii de la „Loteria Română” susțin că reducerea valorii voucherelor de vacanță ar avea un impact direct asupra puterii de cumpărare a angajaților de la Loteria Română, având în vedere că majoritatea dintre ei au salarii apropiate de salariul minim pe economie.
De asemenea, Sindicatul Național „Loteria Română” (SNLR) susține că s-ar confrunta cu pierderea unor drepturi stipulate în Contractul Colectiv de Muncă, inclusiv reducerea sau eliminarea unor beneficii și bonusuri, ceea ce generează o presiune financiară suplimentară asupra angajaților, „vulnerabilizându-le stabilitatea economică”.
SNLR consideră că evaluarea companiei nu este făcută corect
O altă preocupare a SNLR vizează restrângerea drepturilor sindicale și lipsa unei evaluări corecte a situației companiei. „Chiar dacă Compania Națională Loteria Română realizează anual un profit net considerabil, în contrast cu alte companii de stat care suferă pierderi, măsurile restrictive adoptate nu reflectă performanțele reale și veniturile solide obținute de companie”, se menționează în comunicat.

loto / sursa foto: Arhiva EVZ
Sindicatul Național „Loteria Română” își manifestă disponibilitatea de a purta un dialog constructiv cu conducerea și autoritățile competente, pentru a găsi soluții echitabile și de compromis. Prin această inițiativă, sindicaliștii solicită responsabilitate și revizuirea urgentă a măsurilor care au dus la situația actuală.
Loteria Română, posturi scoase la concurs pe criterii politice
Amintim că, de-a lungul timpului. mai multe scandaluri au afectat compania națională Loteria Română. Acestea vizau, în principal, ocuparea unor funcții în companie.
După numirea în fruntea instituției a lui Bogdan Pătru, fost muncitor necalificat, pentru funcția de șef la Resurse Umane, a fost organizat concurs pentru un singur candidat, Minodora Duneață-Dovlete. Aceasta era fostă şefa de cabinet a lui Sorin Grindeanu, pe vremea când acesta era premier, fost memebru în Consiliul de Administrație al Loteriei Române, cu o remunerație brută de 7,198 lei lunar, în 2022.