Protest în fața Guvernului. 5.000 de taxiuri blochează Piața Victoriei. Harta cu restricții și rutele alternative
- Petrisor Cana
- 16 aprilie 2019, 18:03
Protest. Mergem cu 5000 de taxiuri în fața Guvernului, anunță Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). Șoferii și patronii firmelor de transport susțin că protestează, astăzi, împotriva Ordonanței de Urgență pentru menținerea pirateriei. „Ordonanțele de urgență nu se justifică prin respingerea legilor de către Președintele României”, susțin reprezentanții transportatorilor.
Așa cum reiese din comunicatul COTAR, Piața Victoriei, din București, va fi blocată, între orele 6.00 și 18.00, iar la manifestație si vor participa mai multe asociații - FNCOTR,FORT,CNTR,ADTI,SNTI,etc.- precum si PFA.Principala revendicare: „Cerem Guvernului să renunțe la OUG pentru legalizarea pirateriei în transportul rutier de persoane și nu înțelegem de ce un vicepremier îi asigură pe „pirați” că le va rezolva problema prin OUG și explică necesitatea legiferării prin ordonanțe de urgență ca necesitate, motivând urgența prin faptul că Președintele României trimite legile Parlamentului înapoi, pentru modificare”.
COTAR transmite că „Daniel Suciu, ministru al Dezvoltarii și vicepremier, a făcut declarații din care reiese că s-a ocupat direct de construirea cadrului legislativ pentru menținerea pe piață a platformelor care fac de mai mulți ani transport ilegal, neautorizat și nefiscalizat, iar protestul nostru este împotriva acestor practici care deja sunt la vedere”.
„Chiar dacă se dorește intrarea în legalitate a unor noi forme de transport rutier de persoane, acest lucru nu se poate face decât cu respectarea legislației în vigoare. Prin OUG, Guvernul trece peste orice lege din această țară. Nu există nicio urgență reală care să justifice o astfel de ordonanță”, a declarat Teodor Pesteleu, președintele COTAR-CNTR- filiala TIMIS.
COTAR mai precizează că, „dacă se dorește un transport alternativ, acceptăm să fie un capitol distinct în legea 38/2003, unde să se prevadă și această activitate, să fie limitată, să respecte aceleași reguli ca și noi, în ceea ce privește autorizarea, controlul, fiscalizarea și controlul autorităților în drept, precum și un număr limitat de mașini, ca și noi”. Dar, precizează organizatorii protestului, modificarea legislativă să se facă în Parlamentul României, trecând prin toate etapele de legiferare, nu prin OUG.
Restricții de circulație
Brigada Rutieră București anunță, în context, că, în intervalul orar 06.00-18.00, va dispune măsuri de restricționare temporară a traficului rutier sau atunci când situaţia va impune acest lucru.
Astfel, vor fi instituite următoarele restricţii de circulaţie:
- începând cu ora 06.00, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central - mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu;
- la nevoie, se va restricţiona traficul şi pe Str. Paris și breteaua care leagă Bd. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei;
- începând cu ora 06.00, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.
Rute alternative:
- Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești;
- Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.