Proteste dedicate Guvernului. Momente tensionate cu jandarmii. Mesajul lui Iohannis pentru manifestanţi
Editura Evenimentul si Capital

Proteste dedicate Guvernului. Momente tensionate cu jandarmii. Mesajul lui Iohannis pentru manifestanţi

Sursă foto: news.ro
Autor: | | 3 Comentarii | 1829 Vizualizari

Mii de persoane au protestat, sâmbătă seară, în Piața Victoriei din București și în mai multe orașe. Oamenii au acuzat coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice.

Mii de oameni au ieşit pe străzile din marile oraşe să ceară, alături de cei din Piaţa Victoriei, demisia actualului Guvern, o clasă politică fără corupţi şi independenţa justiţiei. Cei mai mulţi protestatari au fost în Sibiu, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Cluj-Napoca.

Momente tensionate între jandarmi și protestatari

În Piața Victoriei din București au fost şi momente tensionate la Bucureşti. Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii în momentul în care aceştia încercau să monteze garduri. Potrivit news.ro manifestanţii le-au strigat ”Sclavi” jandarmilor şi au cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Ce le-a transmis Iohannis protestatarilor

Preşedintele Klaus Iohannis le transmite oamenilor care protestează sâmbătă seara în Bucureşti şi în alte oraşe că ”eimportantă atitudinea civică pentru a-i readuce pe aceşti guvernanţi cu picioarele pe pământ”.

”Am senzaţia de multe ori că ne afundăm într-o gaură de antieuropenism, de diletantism, de populism, din care o să ieşim din ce în ce mai greu”, a mai afirmat preşedintele.

Organizatorii protestului enumeră „acţiunile antidemocratice” ale PSD-ALDE, precum modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate