Evenimentul Zilei > Actualitate > Protestul pentru autostrăzi se extinde în toată ţara. Banderole albe la Romatsa
Protestul pentru autostrăzi se extinde în toată ţara. Banderole albe la Romatsa

Protestul pentru autostrăzi se extinde în toată ţara. Banderole albe la Romatsa

Conducerea sindicatului Romatsa a anunţat că se solidarizează cu acţiunea de protest iniţiată de afaceristul Ștefan Mandachi, din Suceava, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova. Salariaţii de la Romatsa vor purta, miercuri, timp de 15 minute, începând cu ora 15.00, banderole albe.

Organizația spune că susține normalitatea – construcția de autostrăzi și de șosele la standarde europene, susținerea profesorilor, susținerea medicilor, susținerea specialiștilor din toate domeniile de activitate, susținerea dezvoltării prin și pentru o viață normală bazată pe muncă și răsplată, precum și susținerea bazată pe merite, potrivit ziare.com

„Susținem crearea unei economii sănătoase, susținem independența sistemului judiciar, susținem confiscarea averilor celor care nu pot doveedi provenința acestora, susținem construcția de spitale și școli la standarde europene, susținem adoptarea urgentă de măsuri pentru oprirea plecării tinerilor din țară”, arată sindicatul, care apreciază că direcția spre care se îndreaptă România se îndepărtează de valorile comune ale UE.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: