Protest anti - Ponta la Timișoara: ”Clasa politică e un grup de swingeri” I GALERIE FOTO - VIDEO

Protest anti - Ponta  la Timișoara: ”Clasa politică e un grup de swingeri” I GALERIE FOTO - VIDEO

Aproape 2.000 de oameni au participat, sâmbătă seara, la protestul care inițial a fost anunțat pentru susținerea asigurării votului pentru diaspora. În final a fost un miting împotriva lui Victor Ponta și a guvernanților, care au fost numiți ”un grup de swingeri politic”.

Mitingul a debutat cu imnul de stat. Între discursuri, un chitarist a animat spiritele : ”Hei, hei, nouă ne pasă / Aici e acasă”, invitând, cu patos, lumea, să îi țină isonul.

Majoritatea participanților au demonstrat pașnic, preferând doar să ridice coli A4  pe care scria „Ponta nu fura, România nu te vrea”, „Le-a blocat votul, să nu-i umfle botul” sau „Ieșiți și votați, altfel nu contați”. Mulțimea a strigat „Jos Ponta!”, „Ponta nu uita, Timișoara nu te vrea”, sau „DNA, DNA!”. În fața Operei, vorbitorii au fluturat drapele tricolore, dar și  steagul alb-verde al Banatului, alături de mesajul „NU jefuirii Banatului, vrem descentralizare fiscală”. Alături, a fost amenajată o  cabină de vot, iar un manifestant a ridicat o cruce cu o păpușă din cârpe ”răstignită” pe ea.

”Clasa politică e un grup de swingeri”, a declamat revoluționarul Lucian Căldăraru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot el a spus,  în alt moment în care i-a venit rândul la portavoce că timișorenii trebuie să ceară din nou aplicarea  extinsă a „Punctului 8”. ”Ponta e coșmarul României”, a mai adăugat revoluționarul. În fața mulțimii s-u perindat mai mulți vorbitori. Profesorul universitar Viorica Bălteanu a încurajat daspora să iasă la vot, în timp ce un tânăr a invitat publicul să cânte cu el piesa legendarei formații Phoenix, ”La umbra marelui Urs”, dedicată tatălui său, care nu a putut participa.  Un alt tânăr care susține că a venit tocmai din Norvegia, în mod special pentru eveniment dar și ac să voteze în turul doi, a făcut apel la  implicare. ”Am zburat special din Norvegia, 2500 de kilometri. Dacă nu ne strângem ca în 1989 nu vom schimba nimic”, a spus Pavel Popescu. La scurt timp după discursul lui cineva a recitat ”Tatăl nostru”.

Notă discordantă au făcut un grup de tineri, care s-au postat în primele rânduri și au început să scandeze „m… Ponta”. În momentul în care mai mulți jurnaliști au încercat să îi filmeze, au devenit recalcitranți și a  fost nevoie de intervenția jandarmilor, după ce unul dintre ei a lovit camera unui reporter de la România TV.

XXXX