Propunerea lui Tăriceanu privind numirea conducerii ÎCCJ și a șefilor de parchete, pe ordinea de zi a Comisiei juridice din Senat
- Iasmina Ardelean
- 9 mai 2017, 11:29
Senatorii juriști vor dezbate, astăzi, propunerea de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, referitoare la numirea conducerii ÎCCJ şi a şefilor de parchete, pentru a întocmi un raport, inițiată de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Propunerea legislativă, inclusă pe ordinea de zi de astăzi a Comisiei juridice a Senatului, a mai fost amânată pe 14 şi 28 martie, 19 aprilie şi 2 mai.
Comisia a solicitat pentru acest proiect un nou punct de vedere de la CSM (cel anterior datează din aprilie 2016 - n.r.) şi de la Ministerul Justiţiei.
"O să vedem ce e de făcut, dar asta nu înseamnă se ne grăbim cu o legiferare care ar putea să vină în contradicţie cu ceea ce se lucrează deja la Ministerul Justiţiei şi este în dezbatere şi la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu are sens să ne grăbim. Nici să dăm o soluţie de respingere pentru ca ulterior să ne însuşim punctul de vedere al iniţiatorului de la această propunere, nici să dăm un raport de admitere pentru ca ulterior să nu îl mai susţinem", declara pe 28 martie preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae.
Pe ordinea de zi de astăzi a Comisiei juridice se regăsesc mai multe proiecte de acte normative care vizează modificări ale Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, i-a solicitat ministrului Toader să precizeze care este stadiul propunerilor Ministerului Justiției pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile în care vor fi reluate dezbaterile parlamentare pe acest subiect.
Ministrul Tudorel Toader a anunţat în 25 aprilie, în şedinţa Comisiei juridice a Senatului, că pachetul de legi referitoare la Justiţie va fi trimis marţi la CSM, pentru ca acest organism să-l mai parcurgă încă o dată, iar în ziua în care îşi dă avizul va fi trimis la Guvern şi la Parlament.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu propune în iniţiativa sa legislativă modificarea articolului 53 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii.
În prezent, art. 53 alin. 1 stipulează că preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii de la ÎCCJ sunt "numiţi de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani".
Călin Popescu-Tăriceanu mai propune ca art. 53 alin. 6 să fie modificat, astfel încât revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi să se facă "de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător". În prezent, revocarea din funcţie se face de către preşedintele României, la propunerea CSM.
În iniţiativa sa legislativă, Tăriceanu propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat - "Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoştinţa CSM motivele refuzului".
De asemenea, preşedintele Senatului propune şi modificarea art. 54 alin. 1, în sensul ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al DIICOT şi adjuncţii acestuia să fie numiţi "de CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată".
Articolul 54 alin. 1 din lege stipulează, în prezent, că aceste numiri sunt făcute de către preşedinte, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM.
Iniţiativa legislativă a preşedintelui Senatului vizează şi modificarea alin. 4, astfel că "revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. 1 se face de către CSM, care se poate sesiza din oficiu la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică corespunzător".
De asemenea, Tăriceanu propune abrogarea alin. 3 al articolului în discuţie, care stipulează că preşedintele poate refuza motivat numirea în respectivele funcţii, "aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului".