Proprietarii de animale, vizați de noi reguli la nivel european

Proprietarii de animale, vizați de noi reguli la nivel europeanSursa foto: freepik.com

Schimbare pentru proprietarii de animale. Parlamentul European a aprobat un pachet legislativ fără precedent, menit să combată comerțul ilegal cu animale, să îmbunătățească bunăstarea acestora și să asigure o trasabilitate mai clară a patrupedelor din statele membre.

Schimbare pentru proprietarii de animale

Una dintre cele mai așteptate măsuri este interzicerea totală a vânzării de câini și pisici în pet shop-uri. Decizia vine după ani de presiuni din partea organizațiilor pentru protecția animalelor, care atrag atenția că multe dintre animalele vândute în magazine provin din crescătorii ilegale sau au fost supuse unor condiții improprii.

animale de compa nie

Animale de companie. Sursa foto: pixabay.com

O altă noutate majoră este introducerea obligativității microcipării pentru toate pisicile și câinii din UE, indiferent dacă sunt adoptați, crescuți în gospodării sau cumpărați. Fiecare animal va fi înregistrat într-o bază de date națională conectată la un sistem european unificat. Comisia Europeană va gestiona un index centralizat care va permite identificarea rapidă a animalelor oriunde în spațiul comunitar.

Animalele provenite din afara Uniunii, fie că sunt aduse pentru vânzare sau în scop personal, vor trebui de asemenea microcipate și înregistrate oficial înainte de a trece granițele UE.

Ce schimbări au fost făcute

Legislația prevede și interzicerea înmulțirii între rude apropiate, precum și a reproducerii animalelor cu malformații congenitale care le pot afecta sănătatea. În plus, se va pune capăt folosirii zgărzilor cu țepi și legării animalelor, cu excepția cazurilor medicale strict justificate.

Veronika Vrecionová, președinta Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European și inițiatoarea reformei, a declarat că noul cadru legal este „un pas decisiv împotriva abuzurilor și traficului cu animale în Europa”.

Animale de companie

Sursa foto: Pixabay

Piața europeană a animalelor, evaluată la 1,3 miliarde de euro

Potrivit datelor oficiale, piața europeană a câinilor și pisicilor este evaluată la aproximativ 1,3 miliarde de euro anual, iar 60% dintre tranzacții se fac online, adesea fără nicio formă de control sau garanție legală.

Proiectul va intra acum în faza de negocieri între Parlament, Comisia Europeană și Consiliul UE. Dacă textul final este aprobat fără întârzieri, noile reguli ar putea deveni obligatorii în următorii doi ani.

Ne puteți urmări și pe Google News