Pronunțarea deciziei în dosarul lui Mircea Diaconu, amânată pentru 10 octombrie

Pronunțarea deciziei  în dosarul lui Mircea Diaconu, amânată pentru 10 octombrie

Curtea de Apel București a amânat vineri pentru 10 octombrie pronunțarea unei decizii pe cererea depusă de Agenția Națională de Integritate (ANI) prin care se solicită anularea hotărârii Biroului Electoral Central (BEC) privind atribuirea mandatului de europarlamentar lui Mircea Diaconu.

ANI a acționat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), BEC și pe Mircea Diaconu, solicitând judecătorilor să anuleze decizia BEC de atribuire a mandatului de europarlamentar.

Agenția arată că a solicitat AEP, la data de 28 mai, să nu accepte candidatura lui Mircea Diaconu, deoarece acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, astfel încât Autoritatea ar fi trebuit să informeze Parlamentul European în vederea invalidării mandatului acestuia.

La data de 3 iunie, AEP a transmis ANI că nu are competență în acest caz.

"AEP, prin refuzul de a da curs solicitării ANI, respectiv, neacceptarea domnului Mircea Diaconu pentru reprezentarea României în funcția de membru în Parlamentul European, printr-o conduită pasivă, contrară legii, a îndeplinit un act de acceptare a unei persoane care ar urma să își exercite mandatul sub efectul unei interdicții care decurge în mod direct din încălcarea pe de o parte a unor dispoziții legale cu caracter imperativ, cum sunt normele privind integritatea în exercitarea funcției publice, iar pe de altă parte din decizia definitivă și irevocabilă a Instanței supreme din România", susține ANI.

În opinia ANI, Mircea Diaconu se află sub interdicția expresă prevăzută de lege pentru a ocupa o funcție eligibilă, cum este funcția de membru în Parlamentul European, mandatul de senator al acestuia, tot o funcție eligibilă, încetând de drept prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate, și pe cale de consecință nu îndeplinește "o condiție de fond" pentru a putea fi validat în exercitarea funcției de membru în Parlamentul European.

Pe de altă parte, ANI a trimis Parlamentului European o sesizare prin care solicită să nu fie validat mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu, deoarece acesta a fost declarat în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.