În România, ideea construirii unui canal Siret-Bărăgan a fost discutată încă din prima jumătate a secolului XX. Proiectul avea scopul de a asigura irigații pentru terenurile agricole din Bărăgan, de a reduce riscul inundațiilor în lunca Siretului și de a crea o rută navigabilă pentru transportul de mărfuri.

Cu toate acestea, deși planurile au fost analizate de mai multe guverne, Nicolae Ceaușescu a refuzat implementarea acestui proiect în anii '70, considerând că România avea nevoie de alte investiții strategice în infrastructura hidrografică.

Reluarea lucrărilor

În prezent, Canalul Siret-Bărăgan se află în etapa I de execuție, iar contractul pentru continuarea lucrărilor urmează să fie semnat în cel mult o săptămână.

Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, a anunțat că lucrările vor începe în două luni, iar primul tronson va avea o lungime de 35 km.

Acesta va permite irigarea gravitațională a aproximativ 400.000 de hectare, reducând astfel costurile pentru fermieri.

Pentru infrastructura principală de irigații, inclusiv Canalul Siret-Bărăgan, sunt prevăzute credite de angajament în valoare de 2,8 miliarde de lei, iar pentru alte 41 de amenajări există un miliard de euro disponibil.

Ministerul a alocat, de asemenea, 500 de milioane de euro din Planul Strategic pentru infrastructura secundară de irigații, ceea ce va permite reabilitarea a 680.000 de hectare.

Impactul asupra agriculturii

Canalul Siret-Bărăgan este considerat un proiect strategic pentru agricultura românească, deoarece va permite irigarea terenurilor agricole cu costuri reduse, prin aducțiunea gravitațională a apei din Dunăre.

Dacă lucrările vor fi finalizate conform planului, acest canal ar putea deveni unul dintre cele mai importante sisteme de irigații din România, contribuind la creșterea producției agricole și la reducerea impactului secetei asupra culturilor.

De ce a refuzat Ceaușescu proiectul

În anul 1972, proiectul Canalului Siret-Bărăgan a ajuns pe masa lui Nicolae Ceaușescu, însă liderul comunist nu a fost convins de necesitatea acestuia.

În viziunea sa, România avea nevoie de o legătură navigabilă între București și Pitești, prin valea Argeșului, și nu de un canal care să traverseze Bărăganul.

Ceaușescu era preocupat de dezvoltarea unor rute comerciale interne care să faciliteze transportul mărfurilor între marile centre industriale ale țării, iar Canalul Siret-Bărăgan nu se încadra în această strategie.

Astfel, proiectul a fost abandonat pentru o perioadă îndelungată, iar lucrările nu au început decât în 1986, în ultimii ani ai regimului comunist.

Totuși, odată cu schimbările politice din 1989, proiectul a fost din nou lăsat în umbră, iar infrastructura deja construită a intrat într-un proces de degradare.

Povestea canalului

Primele studii pentru construirea Canalului Siret-Bărăgan au fost realizate în 1912, când inginerii români au analizat posibilitatea de a folosi râul Siret ca sursă de apă pentru irigațiile din Bărăgan.

În perioada interbelică, Bărăganul era considerat „grânarul Europei”, iar un sistem de irigații bine pus la punct ar fi putut crește semnificativ producția agricolă.

Cu toate acestea, lipsa fondurilor și instabilitatea politică au împiedicat demararea lucrărilor.

În 1986, regimul comunist a reluat proiectul, iar planurile inițiale prevedeau construirea unui canal de 198 de kilometri, care să înceapă de la barajul Călimănești de pe Siret și să se termine la lacul Dridu, situat la nord de București.

Canalul urma să aibă o lățime de 57 de metri și o adâncime de 7 metri, fiind proiectat atât pentru irigații, cât și pentru transportul naval.

După Revoluția din 1989, lucrările au fost abandonate, iar infrastructura deja construită s-a degradat treptat.

În 2012, estimările arătau că finalizarea proiectului ar necesita o investiție de 3,5 miliarde de euro și că ar putea asigura irigarea a 10% din suprafața agricolă a României.

Cu toate acestea, fondurile necesare nu au fost alocate, iar proiectul a rămas blocat.