Proiectul Legii privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră intră azi în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Proiectul Legii privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră intră azi în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Azi va fi dezbătut în Camera Deputaţilor proiectul Legii privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Obiectivul anunţat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este ca exploatarea zăcămintelor să fie demarată în perimetrele offshore, iar câştigurile financiare pentru România să fie garantate.

Dezbaterea va începe azi de la 16, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Această iniţiativă legislativă există încă din luna februarie, anul curent. Viitoarea lege va reglementa modul în care sunt aplicate operaţiunile petroliere de către titularii de acorduri din perimetrele offshore.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, denumită în continuare ANRM", se arată în articolul 1, alineatul 1 al proiectului adoptat deja de senatori, comentează Mediafax.

Şeful PSD, Liviu Dragnea, a pus accent pe ideea ca exploatările de gaze naturale din Marea Neagră să aducă beneficii substanţiale României.

"Primul set de concluzii îl va trage Comisia de industrii, au cerut puncte de vedere şi de la Comisia de buget şi administraţie publică, sunt două obiective care trebuie avute în vedere.

Cele două obiective, şi colegii din comisie caută echilibrul cel mai bun între interesul strategic de a se demara în mod efectiv exploatările de gaze naturale din perimetrele din Marea Neagră din offshore şi dorinţa legitimă a României, pe de o parte, de a avea câştiguri financiare.

Dar, pe de altă parte, ceea ce nu prea s-a discutat în spaţiul public şi care mi se pare la fel de important sau poate cel mai important, ca o parte importantă din producţia de gaze naturale din Marea Neagră să fie folosită pentru reindustrializarea României şi pentru dezvoltarea economică.

Cel mai mare risc pentru ţara noastră ar fi ca, deşi avem aceste resurse naturale bogate, ele doar să tranziteze România şi să contribuie la dezvoltarea economică a altor ţări, începând cu Ungaria şi aşa mai departe.

Şi atunci cred că cea mai importantă miză este cât, în primul rând să nu fie zero, cum se solicita", a spus Liviu Dragnea.