Proiect legislativ. Pașapoarte eliberate mai ușor. Textul de lege se află la vot în Camera Deputaților
- Cristian Raducanu
- 6 mai 2024, 19:25
Pașapoarte obținute mai ușor pentru românii din Diaspora . Un proiect aflat la vot în Camera inferioară a Parlamentului ar urma să restricționeze obținerea documentelor de călătorie simple, temporare. Aceste documente se vor elibera doar în cazuri excepționale și urgente. O altă modificare constă în folosirea datelor biometrice.
Proiect legislativ: Pașapoarte eliberate mai ușor
Potrivit documentului legislativ, datele biometrice vor fi preluate o singură dată de personalul consular, angajații misiunilor diplomatice și oficiile consulare ale României. Trebuie menționat că datele biometrice vor fi utilizate pentru eliberarea documentelor de călătorie simple electronice, dar și pentru eliberarea titlului de călătorie ori a cărții electronice de identitate.
Din nou, merită menționat că în cazul în care inițiativa legislativă ar primi vot favorabil în Camera Deputaților, procesul de obținere al pașapoartelor ar fi mult mai simplificat pentru românii din Diaspora. De pașapoartele copiilor sub 18 ani se vor ocupa parinții acestora.
Potrivit notei de fundamentare autorii inițiativei legislative urmăresc îmbunătățirea procesului de eliberare a documentelor de călătorie românești, în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Ce presupun aceste modificări
Modificările propuse cuprind o sferă largă de reglementări privitoare la modalitatea și termenele de eliberare al pașapoartelor, retragerea ori anularea documentelor de călătorie sau restricționarea accesului la pașapoartele simple temporare.
O primă măsură vizează eliberarea pașaportului simplu temporar care ar urma să fie emis doar în cazuri excepționale și urgente. Cazurile de urgențe fac referire la deplasările de ultim moment în străinătate sau după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea șederii/ situației juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile);
De asemenea, textul de lege face trimitere și la eliberarea succesivă a mai multor pașapoarte simple electronice pentru minori. În acest caz se acordă mai multe documente de călătorie pentru minori doar dacă instanța a stabilit în mod expres;
Pașapoarte pentru minori
Inițiativa legislativă stabilește și anularea informatică a pașapoartelor eliberate anterior pentru persoanele care au pierdut cetățenia română și care nu au respectat indicațiile legiuitorului de a preda documentele în termen de cinci zile de la anularea cetățeniei;
Merită menționat că interdicția de a părăsi teritoriul României atrage după sine retragerea temporară a documentelor de călătorie. S-au introdus noi amendamente privind păstrarea și predarea pașapoartelor simple electronice și temporare.
De exemplu, în cazul minorilor de sub 14 ani, actele de călătorie vor fi păstrate de părinți sau de reprezentanții legali ori de însoțitori. Persoanele care pierd dreptul de a avea cetățenie română au la dispoziție cinci zile de la data decizie pentru a preda pașapoartele.
Documentele pot fi depuse în țară la Direcțiile Generale de Pașapoarte sau la consulatele și misunile diplomatice din străinătate. Termenul de eliberare al pașaportului simplu temperoar se va elibera în cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii, potrivit avocatnet.ro.