Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a propus Guvernului, spre aprobare, un program de construcţie a 30 de săli polivalente, în perioada 2010-2016.
Proiectul, care urmează să fie derulat prin Compania Naţională de Investiţii, aflată sub autoritatea ministerului, va viza ridicarea unor săli cu capacitate între 5 şi 15 mii de locuri. Costurile totale se ridică la peste 1,3 miliarde de lei (aproximativ 320 de milioane de euro). Astfel, în 2011 va fi investită suma de 21,5 milioane de lei, în 2012 - 193,5 de milioane de lei, iar în 2013 şi 2014 se vor aloca de la buget câte 430 de milioane de lei.
"Finanţarea programului se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale si Turismului, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public - privat, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite", se arată în proiectul de hotărâre de Guvern, elaborat de ministerul condus de Elena Udrea.
Nu a fost încă întocmită o listă cu localităţile în care vor fi construite sălile polivalente.