Prognoza meteo actualizată. Până când persistă valul de caniculă

Prognoza meteo actualizată. Până când persistă valul de caniculă Sursa: Arhiva EVZ

Meteorologii aduc vești proaste cu privire la valul de căldură sufocant care afectează România, informând că acesta va persista în continuare.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a confirmat că temperaturile caniculare vor persista pe durata întregii luni iulie și că valul de căldură ar putea continua să fie resimțit și în prima săptămână a lunii august.

Valul de căldură va fi resimțit până în luna august

„Cum am avut în 13 iulie cea mai caldă zi la 59 de stații, când am avut recorduri ale temperaturilor maxime pentru o zi de 13 iulie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, cu siguranță al doilea val trebuie remarcat atât prin extindere, dar mai ales prin durată, pentru că el va fi de interes pe parcursul acestei săptămâni, până la finalul acestei săptămâni.

Pentru că și în următoarele zile, mâine, de pildă, în sudul țării, rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu, cu valori de temperaturi la nivelul maximelor, de așteptat între 38, până la 39 de grade și cu siguranță discutăm astăzi cu colegii de la Centrul de Prognoză când, într-adevăr, vom reuși să atingem chiar 40-41 de grade valori măsurate, pentru că modelele în continuare estimează posibilitatea ca sâmbătă să avem altă zi foarte călduroasă la sfârșitul acestei săptămâni”, a explicat directoarea ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valul de căldură se va menține până la sfârșitul lunii, a mai spus Elena Mateescu. Acest fapt va contribui cu siguranță la clasarea lunii iulie din acest an în top trei cele mai călduroase luni iulie din 1901 și până în prezent.

Urmează trei săptămâni la fel de călduroase

La nivelul acestei perioade m-am referit când am afirmat că este posibil ca luna iulie să fie cea mai călduroasă din ultimii 120 de ani.

Centrul regional Climatic de la Offenbach estima că este posibil ca durata acestui val să continue până la sfârșitul lunii iulie și să nu excludem și prima săptămână din august”, a mai punctat șefa ANM.

Chiar dacă vor exista intervale scurte de căldură extremă, cu valori de 35 de grade, disconfortul termic va fi unul accentuat, pentru că și nopțile sunt tropicale și temperaturile resimțite cu siguranță se apropie de 40 de grade.