Cod galben de ploi și descărcări electrice până luni. Zonele care vor fi afectate
- Antonia Hendrik
- 6 octombrie 2024, 14:46
Prognoza meteo. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben de ploi și descărcări electrice până luni pentru mai multe zone din țară.
Prognoza meteo: Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial
Meteorologii au emis, duminică, o nouă avertizare de cod galben valabilă până luni dimineața, după ce, pentru sâmbătă au emis un cod galben pentru jumătate din teritoriul României. Noua avertizare a intrat în vigoare duminică, începând cu ora 10:00, până luni, la ora 8:00.
Pentru intervalul menționat mai sus, în Dobrogea, nordul și nord-estul Munteniei, vestul, centrul şi sudul Moldovei şi sud-estul extrem al Transilvaniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial.
Aversele vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor fi local de 20-30 l/mp și izolat între 35-40 l/mp.
Prognoza meteo: Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. Sursa foto: ANM
Județele afectate, conform hărții ANM, sunt: Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Buzău, Brăila Constanța, Tulcea, şi parţial, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Covasna şi Neamț.
Iar în noaptea de duminică spre luni precipitațiile se vor înregistra și în partea de est a țării. De luni, temperaturile vor scădea în întreaga țară, cu cel mult 10 până la 21 de grade Celsius.
Când revin temperaturile de vară
În prognoza meteo actualizată, meteorologii anunță că începând de la mijlocul săptămânii viitoare, mai exact de miercuri, temperaturile vor atinge, din nou, pragul zilelor de vară. Maximele se vor situa între 10 și 26-27 de grade Celsius, a anunțat Elena Mateescu, director ANM.
În Capitală, vremea se va răci duminică și trecător va ploua slab. Mai exact, în intervalul 6 octombrie, ora 10:00 - 7 octombrie, ora 08:00, temperaturile vor scădea în București față de ziua precedentă iar cerul va avea înnorări, iar trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi jurul valorii de 22 de grade Celsius, iar minima se va situa între 10-12 grade.
ANM a mai subliniat că va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.