Prognoză meteo, 4 aprilie. Vreme rece în toată țara. La munte va ninge

Prognoză meteo, 4 aprilie. Vreme rece în toată țara. La munte va ningeSursa foto: Dreamstime.com

ANM a emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 4 aprilie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi foarte rece pentru această perioadă. În zona montană înaltă, va ninge slab, iar în zonele centrale vor cădea precipitații mixte.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru ziua de luni, 4 aprilie. Temperaturile rămân scăzute și vor fi mai mici decât cele normale pentru această perioadă.

Vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute

Pe parcursul întregii zile cerul va fi mai mult înnorat și vor cădea averse pe suprafețe restrânse în regiunile din nordul țării. În zona montană înaltă, va ninge slab, iar în zonele centrale vor cădea precipitații mixte. În sud-estul țării se anunță precipitații sub formă de ploaie.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona Carpaților Orientali. Pe timpul nopții cerul va fi senin, iar la primele ore ale dimineții va fi brumă.

Temperaturile maxime de astăzi se încadrează între 13 și 3 grade, pe când cele minime se încadrează între între 5 și -5 grade.

Cum va fi vremea în București

Potrivit ANM, în intervalul 4 aprilie ora 09:00 - 5 aprilie ora 10:00, vremea va continua să se răcească, devenind rece pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 0 - 1 grad, mai scăzută în zona periferică spre -2 grade, unde se va produce brumă. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros, iar noaptea va deveni mai mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile în marile orașe ale țării

Temperaturile maxime de astăzi, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 4 aprilie 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 11 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 8 km/h

Oradea: 8 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 18 km/h

Baia Mare: 5 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 59%, Vânt: 13 km/h

Cluj Napoca: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 57%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 16 km/h

Alba Iulia: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 21 km/h

Craiova: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 21 km/h

Târgu Jiu: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 8 km/h

Slatina: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 19 km/h

Suceava: 8 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h

Bacău: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 16 km/h

Botoșani: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 4 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 65%, Vânt: 14 km/h

Brașov: 7 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 16 km/h

Buzău: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 18 km/h

Târgoviște: 11 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 14 km/h

București: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 19 km/h

Iași: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 39%, Vânt: 14 km/h

Galați: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 13 km/h

Brăila: 13 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 10 km/h

Constanța: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 59%, Vânt: 14 km/h

Tulcea: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 44%, Vânt: 16 km/h