Prognoza ANM duminică, 27 martie. Se schimbă vremea în România. Ce au anunţat meteorologii

Prognoza ANM duminică, 27 martie. Se schimbă vremea în România. Ce au anunţat meteorologii Sursa foto: arhiva EVZ

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru duminică. Vremea se menține caldă în unele zone ale țării, în timp ce în altele mercurul din termometre va înregistra scăderi. Vor fi înregistrate diferențe semnificative de temperatură între regiunile din nord și cele din sud. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în est.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 27 martie. Vremea se va menține caldă în regiunile sudice și sud-vestice, în timp ce în restul teritoriului se va răci considerabil. În unele regiuni, valorile termice vor coborâ sub limita normală specifică acestei perioade.

Temperaturile maxime înregistrate astăzi se vor situa între 7 și 8 grade în nordul Moldovei, în timp ce în vestul Olteniei vorbim despre maxime de aproximativ 22 de grade Celsius. În ceea ce privește valoarea minimă, în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi înregistrate -10 grade, în timp ce în Dealurile de Vest valoarea minimă nu va scădea sub 5 grade Celsius.

Cerul va fi mai mult variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile estice, unde rafalele vor atinge viteze de 40 - 50 km/h. Intensificări ale vântului vor și resimțite și în zona montană, unde rafalele vor depăși 80 - 90 km/h.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vremea în Capitală și la munte

Bucureștenii vor avea parte de o vreme frumoasă și caldă, cu valori maxime de până la 18 grade Celsius. Minima zilei în Capitală nu va scădea sub 1 grad Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

La munte, vremea va fi predominant frumoasă, însă cu un cer variabil. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, unde rafalele vor depăși 89 - 90 km/h. Valorile termice vor fi în scădere față de ziua precedentă mai ales în masivele nordice.

Prognoza meteo, 27 martie, în principalele orașe din România

Vremea în Brașov: 2 °C / 14 °C

Vremea în Iași: -1 °C / 20°C

Vremea în Cluj Napoca: -3 °C/ 17 °C

Vremea în Constanța: 6 °C/ 12 °C

Vremea în Bacău: -4 °C/ 20 °C

Vremea în Timișoara: 1 °C/ 20 °C

Vremea în Oradea: 1 °C/ 19 °C

Vremea în Sibiu: -4 °C/ 17 °C

Vremea în Giurgiu: -2 °C/ 17 °C

Vremea în Galați: 1 °C/ 18 °C

Vremea în Arad: 0 °C/ 19 °C

Vremea în Piatra Neamț: -1 °C/ 19 °C

Vremea în Ploiești: -3 °C/ 19 °C

Vremea în Pitești: -1 °C/ 18 °C

Vremea în Buzău: 1 °C/ 19 °C

Vremea în Brăila: -1 °C/ 18 °C

Vremea în Craiova: 0 °C/ 20 °C