Profesorul de Moarte. Viața la Curte
Editura Evenimentul si Capital

Profesorul de Moarte. Viața la Curte

Autor: | | 2 Comentarii | 6121 Vizualizari

Își pusese o cămașă care se chinuia din greu să-i acopere sânii. Nasturii aproape că plângeau și cereau îndurare. La fel și privirile bărbaților, nedumerite de rezistența unui fir de ață ce se încăpățâna să nu cedeze.

Sonia era o femeie frumoasă, studentă la litere, cu aspirații deloc mărunte și perfect conștientă de efectul pe care-l provoca celor din jur.

- Să te faci profesoară de română, o îndemnase bunica. Toți copiii o să te iubească.

- Mamaie, am alte planuri cu viața mea.

- Ascultă la mine, profesorul e un sfânt. Lasă prostiile că nu așa te-am crescut. Și mai acoperă-ți pielea că roșesc când te văd.

Sonia nu-și bătea capul s-o convingă pe bătrână. Ce știa ea? Era prea încăpățânată și avea păreri aspra cărora nu revenea nicodată. Așa că fata și-a văzut de ale ei. Semestrul ăsta se înscrisese la un curs de literatură contemporană, pentru că profesorul era un om fascinant și cu multe relații diplomatice. Exact ce voia ea.

Profesorul era un bărbat la vreo 45 de ani, destul de înalt, cu ochi mari și negri și un păr ușor creț ce începuse să-i albească la tâmple. Vorbea cu tonul și siguranța unui om obișnuit să fie ascultat. Cuvintele lui aveau când răceala unor cuburi de gheață, când arsura unei picături de lavă.

Studenții, aflați încă la vârsta la care îi impresiona orice, îl ascultau fascinați. Fetele îl iubeau în secret, iar băieții îl priveau cu o amestecătură de invidie și admirație.

- Nu știu ce-mi place mai mult la el -vocea sau cum arată. Mi-l imaginez recitându-mi versuri în timp ce îi tai cuvintele cu un sărut.

- Așa exagerați voi, fetele. Omul e mișto pentru ce are în cap.

Sonia participa absentă la discuțiile colegilor. Libertinajul ei mental, din fericire ascuns privirilor celor din jur, o împingea să facă lucruri îndrăznețe.

- Domnule profesor Bogdan, bună ziua. Numele meu este Sonia Pătrașcu, sunt studentă la cursul dumneavoastră de literatură contemporană.

- Știu, i-a răspuns sec. Cu ce te pot ajuta?

- Cu nimic, voiam doar să vă spun că vă admir sincer.

În clipa aia un nasture al cămășii a cedat în sfârșit, dezvelind un piept ce vibra de emoție și rușine. A căzut cu zgomot, lovind mâna profesorului, ca o ultimă dovadă că se luptase să rămână la locul lui. Bărbatul s-a aplecat să-l ridice :

- Ăsta se confiscă. Tocmai l-ai trimis în exil.

Și a lăsat-o pe Sonia cu gura căscată.

- Profesorul mă cunoaște...

Adânc măgulită, la următoarele cursuri și-a manifestat recunoștința cu înflăcărare. Simțea o fericire sensibilă, dar rațională, ori de câte ori avea răspuns la întrebările profesorului. Parcă vorbea numai pentru ea. Iar el, își plimba privirile pe deasupra capetelor din amfiteatru, cătând-o discret. Uneori, Sonia își adăpostea ochii cu mâinile, iar inima îi bătea dezordonat. Cred că se îndrăgostea. N-au spus nimănui de relație, ba mai mult, ca să spulbere orice bănuială, profesorul o combătea aprig, uneori chiar violent, de fiecare dată când ea găsea ceva de zis la cursuri.

- Ce naiba i-ai făcut profesorului de nu te suportă? O întrebau colegii.

- Nimic, ce să-i fac? E un arogant ce nu suportă opiniile contrare.

- M-ai făcut să te iubesc, ingrato.

Ea zâmbea și îl săruta inocent în spatele urechii. Fierbințeala și înțepăturile a mii de ace îl cuprindeau în tot corpul. Fata asta îi luase mințile.

- De ce n-ai apărut mai devreme în viața mea, ia zi? Ți-aș fi făcut o casă de copii.

- Pentru că m-am născut mai târziu și trebuia să cresc .

- Sonia,mărită-te cu mine.

- Bogdan, nu e prea devreme? Ne știm de 5 luni. Sunt prea tânără, am și eu planuri cu viața mea.

- Ce planuri ai tu, prostuțo?

Gura ei blândă și firavă a ripostat :

- Mereu râzi de mine. Nu-mi place. Te iubesc, dar nu renunț la carieră doar ca să fiu cu tine. Creierul meu fumegă de idei, să știi.

- Fumegă de prostii. Termini facultatea și te iau asistentă. Asta va fi cariera ta.

- Nu vreau să ajung prizonieră la catedra ta. Visul meu e să lucrez în diplomație.

S-au certat și s-au împăcat de zeci de ori pe subiectul ăsta. Tolba cu regrete a Soniei începea să se umple. În plus, era sătulă să-și tot ascundă relația. El voia să o ia de nevastă, dar n-avea curaj să arate lumii că se iubesc. Părinții fetei erau chiar îngrijorați, văzând-o mereu singură, fără un bărbat alături.

Treptat, se izolase de toți prietenii și colegii, iar lumea ei devenise doar el.

- Trebuie să înveți, lasă prostiile și nopțile pierdute.

Se vedeau pe furiș, în garsoniera închiriată de Sonia.

- Auzi, tu ai cumva vreo nevastă ascunsă, de nu vrei să mă arăți nimănui? Vreau să merg cu tine de mână, să te prezint părinților.

- Încă nu a venit momentul.

Sonia începea să simtă nefericirea care îi tot dădea târcoale. În lungile nopți de insomnii își dorea să se sfârșească totul., își dorea viața înapoi. Se simțea atât de neputincioasă, de parcă cineva îi golise creierul. Omul ăsta intrase în viața ei ca un tâlhar. Într-o seară, după cearta cu numărul trei milioane, Sonia a cedat:

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate