Profesorii sunt disperați. Concursul merge mai departe

Profesorii sunt disperați. Concursul merge mai departe

Concursul pentru desemnarea directorilor și directorilor adjuncți de școli a dat naștere unui scandal național. Candidații s-au trezit respinși din cauza unei tehnici nu prea bine stăpânite

Rezultatele concursului de dosare trebuia dat pe 7 octombrie. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Acțiunea a întârziat ore bune, s-a ajuns pe 8 octombrie. Și atunci, mulți dintre candidați au descoperit că nu profesionalismul i-a aruncat în barca „respinșilor”, ci chestiuni tehnice, de genul un act care apare ca încărcat pe platformă, la verificarea dosarului ... lipsește cu desăvârșire. Concursul este viciat, au strigat profesorii nedreptățiți, care au candidat pentru aceste posturi și au cerut anularea examenului.

Doamna Florentina Gașpar, director la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Bucureşti, care, de altfel, a atras atenția asupra ciudățeniei acestui concurs încă de la inițierea lui, ne-a povestit cum a ajuns printre „respinși”: platforma nu i-a găsit cazierul judiciar. „Mi-am încărcat cazierul pe platformă. Pe data de 30 septembrie platforma (care din câte știu a costat 2,8 milioane de euro) s-a blocat ore bune. Ministerul invocă o pană de curent. Cert este că actele mele s-au amestecat pe acolo. Mie mi-a venit opisul să toate actele sunt încărcate.” Dar nu a fost așa. Mai grav este că „metodologia acestui concurs nu prevede nicio perioadă de contestație la proba pe dosare, nici la proba scrisă, care va fi pe 12 octombrie, doar la interviu (care va fi și filmat!)”, ne spune doamna Gașpar.

Ce au de făcut profesorii care au fost respinși? Nimic. Nu pot contesta!Nu le permite metodologia. Dar nu se lasă: „Deja ne organizăm într- o asociație profesională a cadrelor didactice, pentru că nu există în sistem așa ceva. În primul rând, pentru că nu am simțit aproape sindicatele și nu mai considerăm că ne reprezintă. Principala noastră revendicare profesională este aceasta: 6 % la sută din PIB pentru Educație”, ne mai spune doamna Gașpar. Și, foarte curând, profesorii vor apela din nou la instanțele judecătorești, care deja judecă în procesele care cer anularea acestui concurs. Și mai există o problemă: „Cui i-am dat noi toate informațiile cu caracter personal? Unde au ajuns, dacă platforma nu le găsește? Eu nu am avut acces la aceste documente după ce le-am depus, se poate întâmpla ... orice ”, mai spune profesorul.

Reacția sindicatelor

Federa ț i a Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a dat un comunicat sâmbătă prin care solicită Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) amânarea concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, din cauza problemelor apărute în organizarea acestuia, reevaluarea tuturor dosarelor candidaților respinși și organizarea concursului în condiții de normalitate.

„Continuarea concursului va duce doar la înlocuirea unor directori numiți cu delegație cu alții care vor fi numiți tot cu delegație. De asemenea, din analiza făcută la cald, avem zeci de unități unde nimeni nu și-a depus dosarul deoarece nimeni nu își dorește să devină director”, se mai arată în comunicat. A fost singura reacție, nicio altă „presiune”.

Examenul... continuă

În toată această tevatură, Ministerul Educației nu spune nimic, iar Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin purtătorul de cuvânt Marian Banu transmite „Urmăriți site-ul Inspectoraului. Concursul merge mai departe”. La acest concurs s-au înscris în jur de 9000 de candidați.

Propuneri din solidaritate

Profesorii se organizează și caută soluții. Domnul Florian Nemeș, director la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, din București, deși se află printre cei admiși, din solidaritate cu colegii săi, propune ca sindicatele să vină spre profesori cu o propunere și spre minister cu o „pedeapsă”. „Având în vedere adresele înaintate de cele două federații sindicale către MENCS, cu privire la gravele deficiențe de ordin legislativ și organizatoric semnalate, în conceperea și derularea examenului pentru directori de școli, văzând persistența și consecvența rigidă în desconsiderarea tuturor propunerilor și observațiilor ce vizează interesul școlii, recomandăm tuturor candidaților înscriși la acest concurs să nu participe pe data de 12 octombrie la proba scrisă. Vom ataca în contencios administrativ la nivel național demersul ilegal al MENCS și VOM APĂ- RA interesele profesionale cât și drepturile constitutionale ale cadrelor didactice din România.” Sindicatele nu au reacționat.