Încă un scandal în Învățământ. Un profesor a abuzat sexual mai mulți elevi

Încă un scandal în Învățământ. Un profesor a abuzat sexual mai mulți eleviArestat. Sursa foto: Dreamstime

În Sălaj, un profesor de istorie care a predat la o școală dintr-o comună, a fost trimis în judecată, în stare de libertate. I se aduc acuzații de pedofilie, viol și agresiune sexuală. Victimele sale au fost elevii cărora le preda istorie.

Mai mulți elevi dintr-o școală a unei comune din Sălaj au fost hărțuiți sexual de un profesor de istorie.

Elevii, de teamă și rușine, i-au suportat în tăcere abuzurile și umilințele la care i-au supus în toaleta școlii, în laboratorul de istorie, în căminul cultural și în cârciuma din sat.

Unii dintre ei au abandonat școala, alții s-au refugiat spre consumul de alcool și droguri ca să uite.  Unii au avut tendințe spre suicid.

Elevii au făcut plângere

În 2020, o fostă elevă a făcut plângere și a depus mărturie în fața anchetatorilor că a fost abuzată sexual de 15 ori. Un fost elev s-a dus la școală să-l reîntâlnească pe profesorul violator.

Declarațiile lor s-au dovedit a fi sincere și coerente, a constatat un psiholog.  Profesorul de istorie îi urmărea pe elevi în toaleta școlii sau îi oprea la finalul orelor în sala de clasă  și îi supunea la perversiuni sexuale, și pe băieți și pe fete în vârstă de 10-12 ani.

Majoritatea elevilor proveneau din familii sărace și destrămate, unii fiind repetenți și cu risc real de exmatriculare. Elevii se temeau că ar putea fi etichetați drept homosexuali și nu raportau la poliție. Profesorul le promitea note mari la teste în schimbul avansurilor sexuale.  Faptele s-au petrecut între anii 2011 și 2015.

Profesorul a fost dat pe mâna justiției

Profesorul de istorie a fost dat pe mâna unui judecător din cadrul Judecătoriei Șimleul Silvaniei care a considerat că rechizitoriul este incomplet.

Dosarul său a fost  retrimis la parchet pentru completarea datelor solicitate de instanță încă din 22 decembrie 2023, scrie Ziare.com

Dascălul riscă între 2 și 7 ani de închisoare pentru raportul sexual săvârșit asupra unui minor și i se interzic exercitarea unor drepturi.

Hărțuirea din școlile și facultățile din România

Unul din doi elevi și studenți a trecut prin cel puțin o formă de hărțuire sexuală în școli și facultăți.

Mulți dintre aceștia sunt minori și au fost grav afectați de cele întâmplate.Hărțuirea sexuala în România este o reală problemă.

55% dintre elevii și studenții care au participat un privind fenomenul hărțuirii în sistemul de învățământ din România au trecut printr-o situație de abuz sexual în liceu sau în facultate. 41% erau minori în momentul abuzului.