Prof. univ. dr. Alexandra Stănescu, premiată pentru excelență în medicina de familie. Este prima româncă aleasă în conducerea WONCA Europa
- Bianca Ion
- 21 noiembrie 2025, 17:29
Prof. univ. dr. Alexandra Stănescu la GALA CAPITAL Performeri din sănătate 2025. Sursă foto: @prinochiimei
- O recunoaștere internațională pentru medicina de familie din România
- Un discurs emoționant despre parcurs, schimbare și alegerea unei specialități văzute prea mult timp ca „cenușăreasă”
- Alinierea la standarde europene și sprijinul care a făcut posibil acest parcurs
- Medicina de familie – poarta de intrare în sistemul sanitar și speranța generațiilor tinere
Prof. univ. dr. Alexandra Stănescu a fost premiată pentru excelență în medicina de familie, într-un moment în care întreaga profesie primește, prin parcursul ei, una dintre cele mai importante validări internaționale. În acest an, medicul a devenit primul reprezentant al României ales în Comitetul Executiv al filialei europene a Organizației Mondiale a Medicilor de Familie (WONCA) – o performanță care confirmă impactul, rigoarea și contribuția sa la dezvoltarea acestei specialități. Distincția obținută a pus în lumină o carieră construită prin formare, leadership și dedicație, dar și o profesie care începe, în sfârșit, să primească recunoașterea meritată.
O recunoaștere internațională pentru medicina de familie din România
Prezentarea premiului a anunțat ferm dimensiunea istorică a momentului:
„Domnia s-a scris istorie. A devenit primul medic de familie din România ales în Comitetul Executiv al filialei europene a Organizației Mondiale a Medicilor de Familie. Este o recunoaștere internațională care validează ani de dedicare, formare și leadership. Și arată că, încă o dată, medicina de familie este coloana vertebrală a sistemului de sănătate. Felicitări, doamna doctor!”
Momentul a fost completat cu un mesaj de apreciere pentru rolul esențial pe care prof. dr. Stănescu îl joacă în formarea noilor generații.
Un discurs emoționant despre parcurs, schimbare și alegerea unei specialități văzute prea mult timp ca „cenușăreasă”
Odată ajunsă la microfon, prof. dr. Alexandra Stănescu și-a început discursul cu sinceritatea unei profesii care pune multă responsabilitate pe umerii celor care o practică: „Doamnelor, domnilor. Stimați organizatori, recunosc că sunt emoționată și am fost surprinsă să primesc acest premiu. Cu toată recunoștința și aprecierea pentru dumneavoastră și tot ceea ce faceți.”
A vorbit despre începutul carierei sale, marcat de o schimbare de specialitate pe care puțini ar fi făcut-o la acea vreme:
„Pot spune că am plecat la drum din altă specialitate, aceea despre care vorbea mai devreme doamna conferențiar, de dermatovenerologie. Dar nu am plecat către cosmetologie, eu am plecat către medicina de familie. Și am primit întrebarea de foarte multe ori: de ce? Din pasiune. Din dorința de a schimba ceva într-o specialitate, din punctul meu de vedere, grea, care a fost văzută foarte mult timp ca cenușăreasa. Și nu a fost apreciată. Și lucrurile se schimbă. Suntem pe un făgaș bun. Și trebuie să continuăm”, a mai spus prof. dr. Alexandra Stănescu.

Prof. univ. dr. Alexandra Stănescu la GALA CAPITAL Performeri din sănătate 2025. Sursă foto: @prinochiimei
Alinierea la standarde europene și sprijinul care a făcut posibil acest parcurs
După ce a vorbit despre profesie, medicul a subliniat nevoia de a aduce medicina de familie la nivelul pe care îl merită: „Trebuie să ne aliniem la standardele europene în ceea ce privește medicina de familie și nu numai, inclusiv la standardele mondiale.”
A continuat cu o listă de mulțumiri sincere, dedicate oamenilor care au susținut-o pe acest drum:
„Tot ceea ce am reușit până acum nu am reușit singură, am avut parte de susținere. Și aici aș vrea să menționez doi oameni, pentru că în primul rând sunt oameni, au un suflet mare. Domnul rector al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, domnul profesor universitar doctor Viorel Ginga. Mulțumesc pentru sprijin!”
A urmat o altă mulțumire importantă din partea prof. dr. Alexandra Stănescu:
„Și doamnei prorector, profesor universitar doctor Cătălina Poiană, președinte al Colegiului Medicilor din România și din București, mulțumesc, doamna profesor, pentru tot sprijinul. Sunt oameni extraordinari care au fost alături în acest demers pentru a aduce medicina de familie acolo unde este locul.”
Medicina de familie – poarta de intrare în sistemul sanitar și speranța generațiilor tinere
În finalul discursului, prof. dr. Stănescu a rezumat esența specialității pe care o reprezintă: „Ea este poarta de intrare a pacienților în sistemul sanitar, pentru a ajunge la timp la dumneavoastră, la restul specialităților. Putem face o echipă împreună”.
Apoi, un mesaj dedicat direct viitorului profesiei:
„Pentru mine, studenții și rezidenții în specialitatea medicină de familie reprezintă speranța. Așa că, cu speranță în suflet… cu apreciere pentru acest premiu… vă doresc o viață sănătoasă și o seară minunată în continuare. Mulțumesc foarte frumos!”