Nicuşor Dan: România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE
- Raluca Dan
- 20 noiembrie 2025, 17:39
Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook/Nicușor DanPreşedintele Nicuşor Dan a anunțat că România a avansat spre aderarea la OCDE, după ce a promulgat în această săptămână legea care întăreşte regulile de integritate în instituţiile publice. „România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.
Nicuşor Dan: România a făcut un pas decisiv spre aderarea la OCDE
Președintele a declarat că România a făcut un pas decisiv spre aderarea la OCDE, menționând că a promulgat săptămâna aceasta legea care întărește regulile de integritate în instituțiile publice.
„România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE. Am promulgat săptămâna aceasta legea privind întărirea regulilor de integritate în instituţiile publice, un pachet complex de măsuri care introduce restricţii clare înainte şi după exercitarea funcţiilor publice, pentru a preveni conflictele de interese şi influenţa nejustificată asupra deciziilor statului”, a afirmat acesta.
Prevederile legii
Nicuşor Dan explică faptul că legea introduce perioada de „reflecţie” de 12 luni, stabileşte obligativitatea depunerii declaraţiilor pre şi post-angajare și pune în aplicare un mecanism ferm de verificare şi sancţionare administrat de Agenţia Naţională de Integritate.
„Sunt vizate persoanele cu atribuţii sensibile în administraţie: achiziţii, autorizări, fonduri europene, audit, reprezentare juridică, funcţii de conducere şi demnitate publică. În perioada pre-angajare, acestea nu pot supraveghea, controla sau încheia contracte cu entităţi private la care au activat în ultimele 12 luni. În perioada post-angajare, nu pot desfăşura activităţi profesionale care se suprapun cu atribuţiile avute în funcţie şi care ar putea afecta climatul de transparenţă şi imparţialitate”, a mai spus acesta.
„Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026”
Potrivit președintelui, acest pas nu este doar o ajustare legislativă internă, ci reprezintă o condiţie esenţială în procesul de aderare la OCDE.
„Practic, ne apropiem de finalizarea cadrului legislativ necesar pentru a demonstra că instituţiile noastre funcţionează transparent, responsabil şi predictibil, în conformitate cu criteriile cerute de OCDE. Proiectul de act normativ a fost prezentat Grupului de lucru al OCDE pentru integritate care a salutat angajamentul statului roman pentru consolidarea integrităţii şi transparenţei publice Suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea României la OCDE în 2026”, a mai menționat acesta.