Procurorul general al Curţii de Apel Timişoara, acuzat că şi-a luat casă la bani de nimic

Procurorul general al Curţii de Apel Timişoara, acuzat că şi-a luat casă la bani de nimic

Corpul de Control al Guvernului a descoperit că mai mulţi procurori din Timişoara au cumpărat ilegal de la Stat case, la preţuri mici. Printre aceştia se numără şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Vasile Bâc, şi actualul procuror-șef al DNA Timișoara, Tamaș Shiffbeck.

Potrivit publicaţiei Redeşteptarea, Corpul de Control a descoperit că procurorii au intrat în posesia unor apartamente de la Stat în baza legii 112, din anul 1995, care permitea vânzarea apartamentelor aflate în proprietatea Statului către chiriașii care le ocupă, ei obţinând apartamentele deşi nu erau chiriaşi în momentul în care legea a intrat în vigoare.

Astfel, din documentele obţinute de Corpul de Control, reiese faptul că Tamaș Shiffbeck a devenit chiriaş în data de 22 noiembrie 1999 şi a cumpărat imobilul de trei camere, situat pe strada Mureş, în data de 9 decembrie 1999. Acesta ar fi plătit aproximativ 83 de milioane de lei (4.500 de dolari), în rate întinse pe 10 ani. Vasile Bâc a devenit chiriaş într-un apartament de patru camere, situat într-o zonă periferică, în septembrie 1998 şi, tot cu 83 de milioane de lei vechi şi tot în rate întinse pe 10 ani, l-a achiziţionat patru luni mai târziu.

Procurorii au putut achizţiona apartamentele, deşi legea nu le permitea în mod normal, datorită unei "note" emise de comisia de aplicare a Legii 112, din cadrul Primăriei Timişoara, din care făceau parte Gheorghe Ciuhandu (primar), Nicușor Miuț (șeful Direcției de Patrimoniu), Vasile Tărciatu (consilier juridic) sau Liviu Barbu (șef al ADP), mai precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia a hotărât în şedinţa din iulie 1998 ca şi cei care nu erau chiriași la momentul intrării în vigoare a legii să poată achiziţiona locuinţele. „Întrucât există precedente se pot vinde către chiriașii cu contracte de închiriere încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995 (25.01.1996), doar acele apartamente pentru care nu există nici un litigiu (adică în imobile nerevendicate pe cale administrative sau prin instanță)”, se arată în documentul semnat de comisie.

Dacă Vasile Bâc a refuzat să facă precizări cu privire la modul în care a achiziţionat apartamentul, Tamaş Shiffbeck a declarat că a cumpărat imobilul în mod legal, precizând că, la momentul respectiv, era una din persoanele care puteau intra în posesia locuinţei, singura condiţiie fiind ca acesta "să nu fi avut în proprietate sau să nu fi vândut în ultimii ani o locuință nu numai în Timișoara, ci oriunde în țară".

Surse guvernamentale, citate de Redeşteptarea, au spus că este posibilă solicitarea anulării contractelor încheiate ilegal.