Procesul unei turiste acuzate de rasism tensionează relațiile dintre Brazilia și Argentina

Procesul unei turiste acuzate de rasism tensionează relațiile dintre Brazilia și ArgentinaAgostina Páez. Sursă foto: Captură video

Procesul în care este judecată Agostina Páez, o turistă din Argentina acuzată de regimul din Brazilia că a adresat insulte rasiste unor angajați ai unui bar din Rio de Janeiro, a devenit un subiect sensibil între Brazilia și Argentina, potrivit Il Post. Cazul a atras atenția publică după ce imaginile incidentului au fost distribuite pe scară largă și au generat reacții puternice în ambele țări.

Incidentul a avut loc într-un bar din Rio de Janeiro

Faptele au avut loc pe 14 ianuarie, într-un local din cartierul Ipanema, unde Agostina Páez, în vârstă de 29 de ani, se afla în vacanță alături de două prietene. Conform relatărilor din presă citate de Il Post, un ospătar a filmat momentul în care femeia ar fi imitat gesturile unei maimuțe și ar fi adresat insulte rasiste acestuia și altor doi angajați.

Totul ar fi pornit de la un conflict legat de nota de plată, considerată prea mare de turistă și de prietenele sale. Înregistrarea video s-a răspândit rapid pe rețelele sociale și a fost preluată de presa braziliană, transformând cazul într-un subiect intens dezbătut.

Steagul Braziliei

Steagul Braziliei. Sursă foto: Freepik

Procesul turistei tensionează relațiile dintre Brazilia și Argentina

La scurt timp după apariția imaginilor, Páez a fost chemată la poliție în Rio de Janeiro. Autoritățile i-au reținut pașaportul și au plasat-o în arest la domiciliu, sub supraveghere electronică.

Turista este acuzată de „injúria racial” (insultă rasială), infracțiune prevăzută de legislația braziliană care sancționează insultele rasiste și care poate fi pedepsită cu închisoare de la doi la cinci ani. Legislația din Brazilia este considerată una dintre cele mai stricte în ceea ce privește combaterea rasismului, iar Constituția califică această faptă drept infracțiune imprescriptibilă.

Cazul a generat reacții în Argentina, unde mai mulți politicieni și comentatori conservatori au criticat modul în care autoritățile braziliene au gestionat situația. Deputata Lilia Lemoine, apropiată a președintelui Javier Milei, a afirmat că turista ar fi „victima statului brazilian” și a descris procesul drept o formă de „răzbunare”.

În Brazilia, însă, cazul este tratat ca un exemplu al aplicării ferme a politicilor împotriva discriminării rasiale.

S-a întors în Argentina după 75 de zile în arest la domiciliu

Agostina Páez a petrecut 75 de zile în arest la domiciliu, iar ulterior s-a întors în Argentina după ce a plătit o cauțiune de aproximativ 97.260 de reali brazilieni, echivalentul a circa 16.000 de euro.

În declarațiile acordate presei, aceasta a spus că regretă cele întâmplate și a susținut că reacția sa a venit în urma unor insulte primite de la personalul barului. Procesul a început pe 24 martie, iar verdictul este așteptat în perioada următoare.

Procurorii brazilieni au indicat că nu vor solicita pedeapsa maximă, având în vedere că femeia nu are antecedente penale și și-a exprimat regretul. În cazul unei condamnări, există posibilitatea ca aceasta să execute o pedeapsă redusă în Argentina sau să primească o sancțiune alternativă, precum muncă în folosul comunității. Potrivit presei argentiniene, persoanele care au depus plângere ar fi cerut despăgubiri de aproximativ 150.000 de dolari.

1
1