Atentatele din ianuarie, care au vizat revista satirică Charlie Hebdo şi un magazin kosher, au fost primele dintr-o serie de atacuri teroriste care au îndoliat Franţa, în care 251 de persoane au fost ucise, potrivit agerpres.ro

Autorii atentatelor din ianuarie, fraţii Said şi Cherif Kouachi, precum şi Amedy Coulibaly, au fost ucişi de forţele de ordine.

Din cele 14 persoane, 11 se află deja în mâinile justiţiei franceze şi trei sunt vizaţi de mandate de arestare, conform ordinului de punere sub acuzare semnat joi de trei judecători antiterorişti din Paris.

Investigaţiile vor continua în legătură cu sprijinul acordat fraţilor Kouachi, în special în Yemen, au decis judecătorii de instrucţie antiterorişti.

Atacul jihadist împotriva Charlie Hebdo a fost revendicat din Yemen de Al-Qaida din Peninsula Arabică (Aqap), unde unul dintre fraţii Kouachi s-a aflat în 2011, posibil pentru a se întâlni cu prietenul lui Peter Cherif. Acesta din urmă, membru al Aqap, a fost arestat la 16 decembrie în Djibouti şi a fost extrădat în Franţa, unde a fost încarcerat.

 

Te-ar putea interesa și: