Industria lui Ceaușescu, fața ascunsă a „epocii de aur”. Documentul din 1989 care arată ce se întâmpla, de fapt, în fabrici

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Propaganda comunistă prezenta industria României drept dovada forței economice a regimului, într-o țară care, în discursul oficial, „produceа de toate”, de la agrafe la avioane. Marile uzine și combinate erau prezentate ca simboluri ale independenței economice și ale capacității României de a-și produce singură aproape tot ceea ce avea nevoie. Documentele din ultimele luni ale regimului Nicolae Ceaușescu descriu însă o realitate mult diferită: fabrici blocate de lipsa materiilor prime, producție raportată fictiv, exporturi nerealizate, datorii pentru plata salariilor și muncitori nemulțumiți de diminuarea veniturilor.

O notă a Securității din 30 septembrie 1989, aflată în arhivele CNSAS, surprinde situația de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov, Electroprecizia Săcele și Tractorul Brașov, cu doar câteva luni înainte de prăbușirea regimului comunist.

Mitul industriei care „producea de toate”. Ce rezultate ajungeau pe masa lui Ceaușescu

Discursul nostalgic despre perioada comunistă, arată CNSAS, idealizează frecvent industria construită în timpul regimului Ceaușescu, prezentând-o drept o epocă de aur a independenței economice. Imaginea unei Românii care producea aproape orice, de la produse de bază până la automobile, tractoare, camioane, utilaje, avioane și echipamente industriale, este însă contrazisă de datele economice și de documentele interne ale regimului: Modelul economic comunist s-a bazat în mare măsură pe industria grea și petrochimie, dezvoltate disproporționat și fără o logică reală a pieței.

România importa materii prime pe valută forte, inclusiv petrol și minereuri, și exporta produse finite care erau adesea ieftine, slab competitive sau chiar realizate în pierdere, obiectivul principal fiind îndeplinirea planurilor stabilite de la centru. În cazul marilor combinate, dimensiunea producției nu însemna automat și eficiență economică. Prelucrarea țițeiului în combinatele de mari dimensiuni putea genera pierderi nete pentru fiecare tonă procesată, transformând procesul într-un exemplu de producție costisitoare și lipsită de eficiență economică”.

Document CNSAS. Sursa foto: Facebook

Problemele din fabricile-mamut ale lui Ceaușescu, scoase la lumină de CNAS. Ce arătau rapoartele Securității

După ce Nicolae Ceaușescu a decis să nu mai contracteze credite externe în anii '80, modernizarea industriei a fost aproape complet blocată. Tehnologiile au rămas în multe cazuri la nivelul anilor '60-'70, în timp ce marile platforme industriale continuau să consume cantități uriașe de energie și resurse: „Pentru menținerea în funcțiune a acestor mastodonți industriali energofagi, regimul a recurs la raționalizarea drastică a resurselor energetice, măsură care i-a afectat atât pe cetățeni, cât și întreprinderile.

Document CNSAS

Documentele Securității consemnau inclusiv situații în care întreruperile alimentării cu energie electrică compromiteau șarje în turnătorii. În paralel, populația era supusă unor restricții severe la electricitate și energie termică, în condițiile în care resursele erau direcționate către marile platforme industriale. În multe cazuri, rezultatul era acumularea unor stocuri de mărfuri care nu își găseau cumpărători, în timp ce fabricile continuau să raporteze îndeplinirea planurilor”.

Document CNSAS 3. Sursa foto: Facebook

Documentul din 1989: imaginea unei industrii blocate

O notă a Securității din 30 septembrie 1989, identificată în arhivele CNSAS și inclusă în fondul A.C.N.S.A.S. D 1907, vol. 1, oferă o imagine asupra situației economice din marile întreprinderi românești chiar înainte de prăbușirea regimului. Documentul, clasificat „Secret” și înregistrat cu numărul 02258, urmărea în primul rând starea de spirit a muncitorilor. Concluzia era îngrijorătoare pentru regim: nemulțumirea angajaților continua să crească, pe fondul nerealizării planurilor de producție și al fondului de retribuție.

„Din datele și informațiile pe care le deținem rezultă că starea de spirit în rândul personalului muncitor de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov continuă să fie necorespunzătoare”, consemnau autorii notei.

Cauza principală identificată era reprezentată de „nerealizarea lună de lună a sarcinilor de plan și a fondului de retribuție”, pe fondul deficiențelor persistente în aprovizionarea tehnico-materială.

Cu alte cuvinte, problema nu era doar că o fabrică producea mai puțin decât prevedea planul. Întregul sistem de producție era afectat de lipsa componentelor, iar blocajele unei întreprinderi se propagau către celelalte fabrici care depindeau de ea.

648 de autovehicule raportate, dar nerecuperate

Situația de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov este relevantă pentru modul în care funcționa sistemul. În primele opt luni ale anului 1989, producția marfă fusese raportată ca realizată în proporție de 93%. În realitate, întreprinderea nu reușise să recupereze 648 de autovehicule, dintre care 114 destinate exportului, precum și 50 de C.K.D.-uri pentru export în China, toate raportate ca fiind realizate în lunile anterioare. Nota Securității consemna astfel o diferență importantă între ceea ce apărea în raportările oficiale și ceea ce exista efectiv în producție și în parcul de livrări.

Pentru luna septembrie, planul prevedea producția a 2.065 de autocamioane, autogășiuri și autotractoare. Până la 27 septembrie, însă, ajunseseră în parcul de livrări către beneficiari doar 124 de bucăți. Alte 745 de autovehicule se aflau în diferite faze de execuție, iar conducerea întreprinderii estima că până la sfârșitul lunii putea realiza în total doar 1.100 de bucăți. Diferența dintre plan și producția efectivă era, prin urmare, considerabilă.

Exporturile: 60% în raportări, 0,04% în realitate

Și situația exporturilor era mult mai gravă decât sugerau raportările oficiale. Planul de export pentru luna septembrie era în valoare de 13,013 milioane de ruble și cuprindea numai piese de schimb și componente, deoarece întreprinderea nu avea comenzi de autocamioane pentru export. Pentru primele două decade ale lunii fusese raportată o realizare de 60%. Nota Securității preciza însă că, în realitate, până la momentul întocmirii documentului, realizarea era de numai 0,04%. Una dintre cauzele principale era lipsa materiilor prime și materialelor furnizate de întreprinderile colaboratoare.

Documentul arată că baza tehnico-materială asigurată în septembrie pentru producția destinată exportului nu era suficientă nici măcar pentru finalizarea fondului de marfă aferent lunii august, care fusese deja raportat ca realizat.

O fabrică se oprea, iar blocajul se transmitea în lanț

Lista materialelor și componentelor care lipseau de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov arată cât de fragil era sistemul de producție: „ Întreprinderea nu primea suficient oțel pătrat înalt aliat și profil de jantă de la „Laminorul” Brăila, oțeluri rotunde de 80 și 85 de milimetri de la Combinatul Siderurgic Reșița, anvelope de la „Danubiana” București și Întreprinderea de Anvelope Florești”.

Lipseau, de asemenea, grunduri de la „Policolor” București, email roșu, verde și negru de la „Azur” Timișoara, furtune de la C.A.T.C. Pitești și Jilava, precum și amortizoare de la Întreprinderea Mecanică Reșița: Astfel de lipsuri nu reprezentau probleme izolate. Relațiile de colaborare dintre întreprinderi erau atât de dependente unele de altele încât absența unui singur produs sau a unei singure componente putea bloca activitatea unei alte fabrici. Efectul era unul de domino: lipsa materiilor prime și componentelor într-o întreprindere reducea capacitatea de producție a altora, ceea ce afecta la rândul său livrările pentru piața internă și exporturile”.

Fabrica nu avea bani nici pentru salarii

Situația devenise atât de gravă încât Întreprinderea de Autocamioane Brașov nu mai putea asigura fondul de retribuire pentru muncitori, se mai arată în not publicată de CNSAS. Conducerea întreprinderii, potrivit documentului, făcuse intervenții la centrală și la ministerul de resort pentru rezolvarea problemei, însă nu primise sprijin. În lunile anterioare, întreprinderea primise, cu aprobarea centralei, 17 milioane de lei pentru acoperirea fondului de salarii. Lipsa materiilor prime ducea la nerealizarea planului, nerealizarea planului afecta veniturile întreprinderii, iar acest lucru se răsfrângea asupra fondului de retribuire. În final, muncitorii suportau consecințele prin diminuarea veniturilor și creșterea nemulțumirii.

Electroprecizia Săcele: doar 37% din plan

Nota Securității arăta că problemele nu erau specifice Întreprinderii de Autocamioane Brașov. La Electroprecizia Săcele, planul pentru luna septembrie avea o valoare de 160 de milioane de lei. Până la 28 septembrie, întreprinderea realizase doar 37% din acesta. În anumite secții, situația era și mai gravă. Secția a III-a/A, care producea alternatoare și delco, realizase doar 24,25% din plan. Secția a III-a/B, pentru demaroare, ajunsese la 35%, în timp ce secția I, pentru motoare electrice și polizoare, realizase 38%. Secția a IV-a, de aparataj electric, ajunsese la 40%. Și aici cauza era aceeași: lipsa materiilor prime și a componentelor. Din necesarul de 125 de tone de cupru, întreprinderii îi fuseseră repartizate doar 50 de tone. La aluminiu, necesarul era de 50 de tone, dar repartizarea fusese de numai 10 tone. În cazul argintului, din necesarul de 42 de kilograme, întreprinderea primise doar 5 kilograme.

Componentele lipsă blocau și exporturile

Problemele de aprovizionare afectau și producția destinată piețelor externe. Întreprinderea nu primea suficiente circuite flexibile de la I.P.R.S. Băneasa. Din cele 8.000 de bucăți contractate, furnizorul livrase doar 50%. Componentele electronice de la I.P.R.S. Băneasa și „Electronica” Curtea de Argeș erau livrate, de asemenea, în proporție de doar 50%. În plus, lipseau contactele de wolfram din import. Consecințele se vedeau direct în contractele externe: „Din cele 6.500 de motoare electrice planificate pentru export în R.D.G., în valoare de 459.000 de ruble, Electroprecizia putea realiza doar aproximativ 2.300 de bucăți, din cauza lipsei conductorilor de bobinaj. Pe relația în dolari, unde planul era de 417.000 de dolari, întreprinderea nu putea realiza 1.800, respectiv 1.200 de polizoare pentru partenerii din Thailanda și Olanda. Nici alte contracte pentru polizoare și motoare electrice nu puteau fi onorate integral, din cauza lipsei conductorilor de bobinaj, contactelor de argint, condensatorilor, întrerupătoarelor bipolare și a altor componente.

Tractorul Brașov, blocat de piesele care nu veneau

O situație similară era consemnată și la Întreprinderea Tractorul Brașov. Planul pentru luna septembrie avea o valoare de 765 de milioane de lei, însă întreprinderea estima că va realiza doar 550 de milioane de lei. Nerealizarea planului urma să ducă la diminuarea fondului de retribuire și, implicit, la menținerea unei „stări de spirit necorespunzătoare” în rândul muncitorilor. Și aici principalele probleme erau legate de lipsa materiilor prime, materialelor și componentelor provenite de la întreprinderile colaboratoare.

Printre cele mai importante se aflau 33 de motoare destinate echipării tractoarelor S.1501 pentru export în U.R.S.S. și 23 de autoșasiuri pentru combine, care nu fuseseră livrate de Întreprinderea de Autocamioane Brașov. Tractorul Brașov nu primise nici 29 de tone de vopsele de diferite calități și 12,4 tone de grund, care trebuiau livrate de „Azur” Timișoara și, respectiv, „Policolor” București. Lista continua cu 1.325 de pompe de injecție și peste 7.000 de injectoare, care nu fuseseră livrate de I.M.F. Sinaia.

Mii de componente lipsă

Nota din 30 septembrie 1989 oferă și alte exemple ale blocajelor care afectau producția. Din necesarul de 2.870 de cilindri hidraulici, I.M.H. Galați livrase până la acel moment doar 979. Din cele 226 de scarificatoare care trebuiau furnizate de Întreprinderea Metalurgică Buzău, fuseseră primite doar 53. Iar Întreprinderea de Radiatoare Brașov livrase numai 1.377 de radiatoare, din cele 6.500 prevăzute pentru luna septembrie.: „Pentru o economie organizată în jurul planului centralizat, asemenea întârzieri nu erau simple probleme comerciale. Fiecare piesă lipsă putea opri o linie de producție și putea împiedica o altă întreprindere să-și realizeze, la rândul ei, planul”.

Raportările oficiale și realitatea din fabrici

Documentul din 30 septembrie 1989 scoate astfel în evidență un mecanism care funcționa pe mai multe niveluri. Pe hârtie, producția putea apărea realizată în proporții ridicate. În fabrică însă, autovehiculele puteau lipsi din parcul de livrări, comenzile de export puteau rămâne neonorate, iar materiile prime puteau fi insuficiente pentru continuarea producției.

„Diferența dintre cifrele raportate și situația efectivă apare explicit în cazul Întreprinderii de Autocamioane Brașov: 60% raportat pentru export, în condițiile în care realizarea efectivă era de 0,04%. În același timp, întreprinderile ajungeau să acumuleze datorii și să solicite fonduri de la nivel central inclusiv pentru plata salariilor. Pentru conducerea politică, problema devenea cu atât mai sensibilă cu cât consecințele economice se transformau în nemulțumire socială”, potrivit sursei.

Nemulțumirea muncitorilor, un semnal pentru regim

Documentul consemna, în esență, un cerc vicios: întreprinderile nu primeau suficiente materiale și componente, nu își realizau planurile, acumulau datorii și nu puteau asigura fondul de salarii, iar muncitorii deveneau tot mai nemulțumiți. Din perspectiva organelor de securitate, degradarea stării de spirit reprezenta un indicator important al situației din întreprinderi: Privită retrospectiv, nota din 30 septembrie 1989 surprinde însă mai mult decât nemulțumirea din câteva fabrici. Ea descrie fisurile unui sistem industrial în care marile uzine erau dependente unele de altele, în care lipsa unei componente putea bloca producția, în care cifrele oficiale puteau ascunde nerealizările și în care chiar plata salariilor ajunsese să depindă de intervenții și fonduri de la centru”. La mai puțin de trei luni de la întocmirea documentului, regimul comunist avea să se prăbușească.