Elena și Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În inima industriei socialiste românești, fabrica de confecții din Tulcea a fost una dintre realizările de vârf ale regimului Ceaușescu, simbol al puterii și al mândriei naționale. Ridicată în 1979, fabrica a fost un model de succes industrial și un exportator important către piețele occidentale. După 45 de ani, își închide porțile.
Inițial specializată în producția de cămăși bărbătești, fabrica s-a extins în anii ’80, când a început să lucreze în trei schimburi, pentru a face față comenzilor uriașe venite din Europa de Vest. Era un „motto” al industriei românești, un model de succes ce exporta mii de produse către piețe externe importante. Branduri de renume precum Guy Laroche, Gianfranco Ferre sau Pierre Cardin se bazau pe calitatea și precizia produselor realizate la Tulcea. Astfel, o cămașă care costa la poarta fabricii doar 12 euro ajungea în magazine la prețuri ce puteau urca până la 100 de euro.
Epoca de glorie: 800.000 de cămăși pe an
Fabrica a devenit un adevărat furnizor pentru branduri internaționale din Germania, Italia, Marea Britanie, Franța și Grecia. În anii cei mai buni, fabrica producea circa 800.000 de cămăși pe an, lucrând în trei schimburi și angajând peste 2.300 de oameni. Era o locomotivă economică a orașului Tulcea, unde viața locală gravita în jurul activității din halele de producție.
Pe lângă comenzile externe, fabrica a dezvoltat și un brand propriu – Gilarrdi – comercializat cu succes pe piața internă. Produsele erau realizate în mare parte din bumbac 100%, cu o atenție deosebită pentru calitate, ceea ce asigura reputația de excelență a fabricii.
Zgomotul continuu al mașinilor de cusut, ritmul alert de lucru și miile de mâini pricepute făceau parte din cotidianul angajatelor, majoritatea femei, care au lucrat zeci de ani aici, cu mândrie și dedicare.
„La început lucram cu Rusia”
Paula Neacșu a crescut odată cu fabrica. Angajată în 1982, ea a lucrat aproape 43 de ani în fabrica de confecții, cunoscând toate etapele muncii, de la recepția produsului finit până la livrare. „La început lucram cu Rusia, apoi cu Italia, UK, Germania. În perioada de vârf se lucra în două schimburi, iar uneori chiar și 12 ore pe zi, inclusiv duminica”, a povestit Paula pentru radioconstanta.ro.
Sursa foto: radioconstanta.ro
Fiecare etapă a producției era bine organizată: cămășile erau croite, cusute, finisate, călcate și ambalate cu grijă pentru fiecare client în parte: „Era un mecanism bine pus la punct, fiecare își știa exact ce avea de făcut”.
În anii trecuți, fabrica era un motor al economiei locale, iar camioanele cu marfă plecau aproape zilnic spre Europa. Angajatele erau mândre că fac parte dintr-un colectiv unit și puternic.
Concurența din țările asiatice
Sursa foto: radioconstanta.ro/
După anii 2000, lucrurile au început să se schimbe. Ritmul de producție a scăzut treptat, iar comenzi tot mai rare au început să pună presiune pe fabrică. Creșterea salariului minim, taxele în continuă majorare și presiunea concurenței globale, în special din țări asiatice cu costuri mult mai mici, au început să erodeze baza economică a companiei.
Mulți angajați s-au pensionat, iar tinerii nu au mai venit să lucreze în confecții, iar astfel, forța de muncă s-a redus constant.
Pandemia de COVID-19 a fost lovitura finală, agravată de faptul că partenerii germani au decis să mute producția în Asia, unde salariile sunt mult mai mici. Acest lucru a însemnat pierderea celui mai important client extern.
Oprirea producției, în 2025
Ultimul profit al fabricii a fost înregistrat în octombrie 2024. În aprilie 2025, activitatea productivă s-a oprit definitiv. Directorul general, inginerul Cornel Runcan, a transmis acționarilor un raport în care explica situația gravă: „Lucrăm în pierdere, fără perspective de a găsi noi clienți și a ne încadra în costuri. După finalizarea comenzilor din acest sezon și acordarea concediului de odihnă pentru perioada lucrată, activitatea productivă va fi încetată. Recomandăm dizolvarea voluntară a societății.”
Astfel, după aproape 45 de ani, fabrica a ajuns să fie lichidată. Clădirea, evaluată la 16,8 milioane de lei, va fi scoasă la licitație. Închiderea fabricii aînseamnă o lovitură dură pentru comunitatea locală. Mii de angajați și-au pierdut locul de muncă, iar Tulcea a rămas cu hale goale.
Paula Neacșu, ca mulți alți angajați, a privit cu tristețe cum ceea ce a fost odată un simbol al mândriei locale s-a transformt într-o poveste a declinului: „Mulți colegi au plecat, tineretul nu mai vine să lucreze. Am lucrat 42 de ani și 11 luni aici, e greu să văd cum se închide totul”.
