Probleme la nivel înalt. Președintele a ajuns la terapie intensivă
- Ramona Rotaru
- 18 octombrie 2021, 23:03
Luni seara, președintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, a făcut un anunț extrem de important. Președintele Milos Zeman este internat la terapie intensivă de mai bine de o săptămână. Din păcate, acesta este mult prea bolnav pentru a putea duce la îndeplinire sarcinile pe care această funcție le impune. Trebuie luate imediat decizii pentru ca situația politică să își urmeze cursul.
Milos Zeman este mult prea bolnav pentru a se întoarce în fotoliul de șef al statului. Conform informațiilor oferite de președintele Senatului ceh, Milos Vystrcil, raportul medicilor de la Spitalul Militar Central din Cehia nu este deloc unul roz. Se pare că șefu statului se află într-o situație destul de gravă, fiind internat de la mai bine de o săptămână la terapie intensivă. Conform informațiilor de pe fișa medicală, Zeman nu va putea să se întoarcă la muncă nici în săptămânile care vor urma.
"În opinia spitalului, dat fiind bolii mai vechi de care suferă preşedintele Zeman, prognosticul pe termen lung este extrem de incert şi astfel posibilitatea ca el să revină la lucru în următoarele săptămâni este evaluată ca improbabilă", a notat președintele Senatului ceh.
Această situație este una destul de dificilă, așa că trebuie să se ia în considerare activarea clauzei constituționale, prin care alți oficiali preiau sarcinile președintelui. De asemenea, va fi necesară numirea unui nou șef de guvern, a menționat Vystrcil. În declarațiile făcute de președintele Senatului, acesta a menționat faptul că, pentru activarea clauzei constituționale, are nevoie de acordul ambelor camere ale legislativului. Pentru că alegerile au avut loc pe 8-9 octombrie, noua Cameră a Deputaților se va reuni pentru prima dată abia luna viitoare, în data de 8 noiembrie.
Starea de sănătate a președintelui ceh Milos Zeman, în vârstă de 77 de ani, nu este deloc una bună. Acesta se află în spital de mai bine de o săptămână. Conform informaților oferite de directorul Spitalului Militar Central ceh, Miroslav Zavoral, șeful statului a fost spitalizat duminică și băgat direct la terapie intensivă. O afecțiune cronică îi creează probleme de ceva timp, însă la finalul săptămânii trecute au apărut o serie de complicații. Pentru că starea de sănătate a șefului statului nu pare să se îmbunătățească, cadrele medicale susțin că este puțin probabil ca acesta să revină curând la activitățile sale.