Scrisoare deschisă adresată ministului Justiției:

4.1. Pentru a-l determina pe I.B. să depună mărturie împotriva judecătorului S.M., care trebuia neapărat îndepărtat din completul care urma să-l execute pe profesorul Dan Voiculescu și grupul I.C.A., procurorul de caz i-a prezentat soției martorului fotografii imortalizându-l în scene fierbinți cu o tânără aflată puțin sub pragul majoratului. Să fie oare, aceasta, o procedură legală?  Ați analizat, domnule Ministru, aceste practici cu prilejul cercetării managementului DNA? Le-ați interzis formal, în virtutea autorității constituționale pe care o aveți asupra Ministerului Public?

Cum soția nu s-a revoltat și omul nu a cedat, s-a ajuns la o condamnare pentru sex cu o minoră, după ce încercarea de a se „descoperi” un viol, a eșuat din lipsa… victimei.

Cel puțin aceasta este versiunea împricinatului, pe care lecturarea sentinței nu o prea contrazice. Ceea ce este cert și uluitor însă, este ca I.B. a făcut apel împotriva sentinței de fond, în timp ce parchetul, mulțumit de ea, nu a atacat-o. Cum, pentru a-și susține apelul, condamnatul a adus în discuție practicile DNA, instanța de apel i-a dublat pedeapsa, ceea ce, veți fi de acord, domnule profesor, încalcă principiul non reformatio in peius (nimeni nu poate să-și înrăutățească situația prin propria cale de atac). Sunt convins, domnule profesor, că le vorbiți studenților despre acest principiu elementar.

Culmea este că soluția aberantă din apel a fost confirmată și de instanța supremă, care a judecat recursul în casație. A spune că acest sistem „scârțâie” este mult prea puțin. Avem de-a face, în realitate, cu crime judiciare și cu grupuri criminale organizate.

4.2. În cazul lui A.S., cei care au furnizat DNA o așa-zisă probă constând într-un film realizat cu camera ascunsă, au sfârșit prin a recunoaște în instanță că înregistrarea fusese „prelucrată” de ei. În plus, după refuzul instanței de a dispune o expertiză judiciară, un expert extrajudiciar a stabilit că filmul cu pricina fusese în totalitatea lui obiectul unei contrafaceri. În condițiile în care DNA nu a prezentat nici o dovadă sau informație care să ateste originalitatea, integralitatea și autenticitatea înregistrării, mărturia amintită și expertiza, fie ea și extrajudiciară, ar fi trebuit, pentru orice minte normală, să creeze măcar un dubiu asupra relevanței filmului cu pricina, împiedicând formarea unei convingeri dincolo de orice dubiu rezonabil. Nu a fost așa. În schimb expertul a fost pus sub urmarire penală pentru favorizarea infractorului și divulgarea de documente din dosarul cauzei. O acțiune de intimidare, pe care nici CSM, nici Ministerul Justiției, nu au cercetat-o sau sancționat-o. Dacă socotiți, domnule Ministru, că nu aveți competențele legale spre a o face, vă reamintesc că aveți competența de a iniția legile care vă lipsesc.

4.3. Recurgerea la expertiză, ca mijloc de probă, se justifică prin nevoia lămuririi unor aspecte tehnice, economice, medicale, contabile, etc., pentru care magistrații nu au pregătirea de specialitate necesară. Desigur, nu experții judecă, ci judecătorii. Aceștia nu pot schimba însă concluziile expertului, ci au doar posibilitatea de a le plasa în contextul celorlalte probe,  spre a stabili cu exactitate o situație de fapt. Concluziile expertului și expertiza, în ansamblul ei, au valoare științifică. Dacă un expert ales de partea interesată ar mai putea fi bănuit de un oarecare subiectivism, expertul numit de instanță se bucură de prezumția – fie ea și juris tantum – de obiectivitate și competență. Cred ca așa le spuneți, domnule profesor, studenților dumneavoastră.

Iată însă că, în cazul lui M.I., acuzat de evaziune fiscală, două expertize judiciare financiar-contabile care stabileau că prejudiciul este inexistent și că baza de calcul a impozitării luată în considerare de DIICOT era greșită, au fost înlăturate. Inițial instanța a cerut suplimente de expertiză; ele au confirmat absența prejudiciului. În atare situație s-a trecut la măsura mai radicală a schimbării compoziției completului de judecată. Acesta a negat pur și simplu expertizele pe care instanța le dispusese, a declarat textual că „nu își însușește concluziile experților judiciari” și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa maximă de 8 ani de închisoare.

Și, dacă tot a făcut acest lucru, în decizia instanței de apel s-a mai adaugat obligarea condamnatului la acoperirea unui presupus prejudiciu suplimentar aferent unor fapte de care nu fusese acuzat și care nu făcuseră obiectul judecății în fond. Evident, referitor la aceasta condamnare suplimentară, nu a mai existat.

Ce fel de justiție este aceasta, domnule Ministru?  Nu pentru un asemenea stat de drept s-a murit în decembrie 1989. Cei care atunci au stat în fața tancurilor, sunt acum în închisori, în timp ce aceia care atunci au stat la șpriț și sarmale, sunt acum miniștri.