Privilegii revoltătoare pentru magistrați. Chirii cu 60 de lei pe lună de la minister
- Maria Pană
- 21 iulie 2025, 15:11
Protest magistrați. Sursa foto Arhiva EVZZeci de foști sau actuali magistrați, avocați sau notari plătesc chirii extrem de mici în apartamentele pe care le deține Ministerul Justiției. Acestea variază între 60 și 197 de lei, într-o zonă centrală, unde o chirie este câteva sute de euro bune.
Chirii „speciale”
Nu mai puțin de 81 de persoane ar beneficia de confortul unui apartament în centrul capitalei la preț de nimic. Dintre aceștia 36 dintre aceștia sunt pensionari speciali, practic nu mai activează în sistem de ani de zile. Potrivit Europa Liberă, aceștia ar avea case în diferite localități, dar preferă să rămână și cu garsoniera sau apartamentul închiriat la preț de nimic.
Acest lucru, se întâmplă, în contextul în care Ministerul Justiției decontează propriilor angajați sume foarte mici pentru chirii. Vorbim despre 400 și 600 de lei, iar aceștia trebuie să își găsească chirie pe piața liberă. O garsonieră în București, la marginea capitalei nu costă mai puțin de 250 de euro.

bani / sursa foto: dreamstime.com
Cum s-a ajuns aici? Actele normative legate de aceste locuințe nu au mai fost modificate din 2007, respectiv 2012. Practic la momentul 2012, un raport arăta că MJ are de închiriat 89 de locuințe de serviciu. Dintre acestea 20 erau proprietatea directă a instituției.
Metru pătrat se dă în chirie la nivel de 2007
Celelalte 69 aparțineau statului și erau construite din venituri bugetare cu Primăria București. De altfel și chiriile pe care statul le încasează cu privire la aceste apartamente ar trebui să fie folosite pentru construirea altora. Dar avâdn în vedere sumele, uneori nici măcar pentru curățarea acestor apartamente nu ajung banii.
Chiriile au fost stabilite în 2007 prin HG 310/2007. Astfel, pentru suprafața locuibilă se plătesc 0,84 lei pentru fiecare metro pătrat. Pentru hol chiria va fi de 0,34 lei de metro pătrat. Iar pentru balcoane 0,19 lei de metro pătrat. Acest document a fost semnat de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu. Acolo se prevedea cp valoarea chiriei trebuie actualizată anual. 19 guverne mai târziu nimeni nu a actualizat nimic.