Prințul moștenitor saudit și-a asumat responsabilitatea pentru uciderea disidentului și ziaristului islamist Jamal Khashoggi anul trecut, de către lucrători operativi saudiți „deoarece s-a petrecut sub cconducerea mea”.

Potrivit unui documentar intitulat „Prințul moștenitor al Arabiei Saudite”, care urmează a fi difuzat pe 1 octombrie și care a fost văzut în avanpremieră de ziarișii Reuters, Mohammed bin Salman își asumă responsabilitatea.

CIA și mai multe state occidentale l-au acuzat pe MBS că a fost în spatele crimei, petrecute cu un an în urmă.

După mai multe dezmințiri oficiale ale implicării regatului saudit în asasinat, vina a fost dată pe câțiva lucrători operativi prea zeloși. Procurorul general a declarat că adjunctul de atunci al serviciilor secrete a ordonat repatrierea lui Khashoggi, critic acerb al regimului saudit și al reformelor menite să liberalizeze regulile drastice ale islamului. Ulterior, când negocierile pentru a-l determina pe disident să se întoarcă în țară au eșuat, el ar fi ordonat lichidarea acestuia.

Întrebat de realizatorul documentarului, Martin Smith de la PBS, cum a putut să se petreacă asasinatul fără ca el personal să aibă cunoștință de acesta, MBS a replicat: „Avem 20 de milioane de oameni. Avem 3 milioane de funcționari guvernamentali.”