Primul Summit B9 pentru Nicușor Dan. Întărirea NATO și a unitățile transatlantice, pe ordinea de zi
- Iulia Moise
- 1 iunie 2025, 11:35
Nicușor Dan. Sursa foto: facebook / Nicușor DanPreședintele României, Nicușor Dan, va participa luni, 2 iunie 2025, la Summitul B9 și Țările Nordice, ce se va desfășura la Vilnius, în Republica Lituania, conform informațiilor furnizate de Administrația Prezidențială. Aceasta va fi prima sa vizită oficială în străinătate în calitate de șef al statului.
Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius
La eveniment vor fi prezenți și Secretarul General al NATO, Mark Rutte, Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, precum și reprezentanți ai Aliaților NATO din țările nordice (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda).
Reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul București 9 are ca scop pregătirea Summitului NATO de la Haga, programat pentru sfârșitul lunii iunie, un moment esențial pentru întărirea Alianței Nord-Atlantice și a unității transatlantice.
Discuțiile de la Vilnius se vor axa pe întărirea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina și pe necesitatea ca Aliații europeni să crească investițiile în apărare.
Flancul Estic, temă centrală la Summitul B9 și Țările Nordice
Flancul Estic și sprijinul pentru Ucraina sunt teme centrale la Vilnius.

Sursa foto: Freepik
În cadrul Summitului B9 de la Vilnius, Președintele Nicușor Dan va reafirma angajamentul României de a întări NATO pe toate planurile și va sublinia rolul esențial al Alianței în asigurarea securității euroatlantice.
Romînia, Aliat responsabil și activ în zona strategică a Mării Negre
El va evidenția că România rămâne un Aliat responsabil și activ pe Flancul Estic, în zona strategică a Mării Negre, și va pleda pentru continuarea sprijinului multidimensional al Aliaților pentru Ucraina, considerând acest demers o investiție în propria noastră securitate.
De asemenea, va sublinia importanța vitală a relației transatlantice, care constituie fundamentul apărării colective.
În plus, Președintele Nicușor Dan va accentua necesitatea de a oferi sprijin Republicii Moldova, care se confruntă cu riscuri și amenințări complexe.