Primul român infectat cu Coronavirus. Măsuri drastice la spitalul în care este internat
- Dragos Manea
- 31 ianuarie 2020, 14:37
Primul român testat pozitiv pentru Coronavirus se află în Italia, internat la spitalul „Lazzaro Spallanzani” din Roma.
Primul român infectat cu Coronavirus are vârsta de 42 de ani și se afla într-un spital din Roma, Italia, relatează Corriere della Sera. Acesta ar fi contractat virusul de la doi chinezi pe care i-a întâlnit într-un hotel.
Românul, identificat drept Marian C., a fost plasat în carantină și apoi dus la spitalul „Lazzaro Spallanzani” din Roma, pentru a fi testat.
Descoperirea vine la scurt timp după ce autoritățile au declarat primele două cazuri oficiale din Italia, suspecții fiind chiar doi chinezi din Wuhan.
Bărbatul a mers la spitalul din Tivoli, localitate aflată la 30 de kilometri de Roma, cu simptome de gripă. El le-a spus medicilor că a intrat în hotelul Palatino din Roma, unde erau cei doi turiști chinezi.
În aceste condiții, a fost plasat în carantină și transportat la spitalul Spallanzani având în vedere că spitalul din Tivoli nu dispune de aparatura necesară pentru a efectua controalele şi măsurile prevăzute de protocol.