Într-un comunicat în engleză publicat pe site-ul lor și pe Twitter, autorii mesajului și-au exprimat speranța că „miliardarul alb” care îl înlocuiește pe „Obama, cel cu pielea neagră” la Washington nu „va urma pașii necinstiți și imprudenți ai predecesorului său”.
 
„Dar, dacă insistă pe calea trasată de Bush și Obama și continuă ocupația ilegală a țării noastre, fără să fi evaluat rezultatele de până acum, atunci nu va trece mult timp și Trump se va scufunda adânc în groapa pe care o reprezintă Afganistanul, fără a putea să iasă”, se arată în mesaj.
 
Barack Obama a promis, atunci când a câștigat alegerile, să retragă soldații desfășurați în Afganistan din octombrie 2001.
 
Însă, din cauza intensificării ofensivelor talibane, care afectează acum toate provinciile afgane, a decis să mențină contingentul.
 
Președintele Trump nu și-a exprimat încă oficial intențiile privind prezența americană în Afganistan, relatează activenews