Primul agent de culoare din Secret Service, grațiat de Joe Biden. A lucrat pentru J. F. Kennedy și a fost condamnat pentru luare de mită
- Ionel Sclavone
- 26 aprilie 2022, 21:53
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a amnistiat pe un fost agent Secret Service, primul lucrător afroamerican al acestui serviciu. Este pentru prima oară când Biden apelează la atribuția grațierii, în mandatul său de la Casa Albă. În acest context, președintele Statelor Unite a mai comutat pedepsele a 75 de condamnați și a mai amnistiat alte două persoane,
Casa Albă a anunțat că președintele american şi-a folosit marţi, 26 aprilie, pentru prima oară atribuţia graţierii. Joe Biden a comutat pedepsele a 75 de persoane şi a amnistiat alte trei persoane, după cum relatează AFP.
„America este o naţiune a legii şi a celei de a doua şanse, a salvării şi reabilitării”, a subliniat într-un comunicat de presă președintele Joe Biden.
Aceste graţieri au fost acordate „unor persoane care şi-au dovedit angajamentul reabilitării şi care depun în fiecare zi eforturi să dea înapoi şi să contribuie la societate”, a mai afirmat președintele.
Cazul primului agent Secret Service afroamerican
Una dintre persoanele pe care le-a amnistiat Joe Biden este Abraham Bolden, în vârstă de 88 de ani. Acesta este un fost membru al Secret Service - agenţia americană de protecţie a personalităţilor de stat - primul afroamerican care a protejat un preşedinte. Abraham Bolden și-a exercitat atribuțiile în mandatul fostului președinte John F. Kennedy (1961-1963).
El a fost acuzat de faptul că ar fi încercat să vândă o copie a unui dosar care aparținea Secret Service. Fostul agent a fost condamnat pentru luare de mită, după ce a fost judecată în două procese, în baza declarațiilor a mai multor martori cheie. Ulterior, Conform Casei Albe, martorii au recunoscut că ar fi mințit, iar acest lucru a dus la o condamnare abuzivă.
De altfel, de-a lungul anilor, Abraham Bolden şi-a susţinut mereu nevinovăţia. El a acuzat faptul că ar fi fost o victimă a represaliilor din interior din cauză că a dezvăluit „comportamente neprofesioniste şi rasiste în cadrul Secret Service”, declară într-un comunicat Casa Albă.
În urma eliberării sale din închisoare, fostul agent a obţinut mai multe recompense pentru activismul şi contribuţiile sale la societate, a mai precizat Casa Albă.
Cine a beneficiat de clemența lui Joe Biden
Celelalte două persoane care au fost amnistiate de Joe Biden sunt un bărbat şi o femeie, condamnați cu privire la fapte legate de stupefiante.
Pe de altă parte, cele 75 de comutări de pedepse au fost acordate, a anunțat Joe Biden, unor persoane „care ispăşesc pedepse lungi în urma unor fapte fără violenţă legate de stupefiante”.
Multe dintre persoanele condamnate ar fi primit pedepse mai mici, dacă ar fi fost acuzate, de aceleași fapte, în zilele noastre, a mai arătat Casa Albă în comunicat.