Primele semne ale dezastrului economic. Explozie a ratei inflaţiei

Primele semne ale dezastrului economic. Explozie a ratei inflaţiei

Iată că au apărut primele semen ale politici economice ale României. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a fost de 0,9%, în luna iunie, , peste prognoza Băncii Naţionale a României, de 0,6%.

“Preţurile de consum în luna iunie 2017, comparativ cu luna iunie 2016, au crescut cu 0,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2016 - iunie 2017) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2015 - iunie 2016), este de rata medie este 0,2%”, informează, INS.

Banca Naţională a României estima pentru finalul lunii iunie o inflaţie de 0,6%, cu un interval de incertitudine de +/-0,5%. Ţinta BNR este de 2,5% +/1 1 punct procentual.

Din punct de vedere al preţurilor, transportul aerian, citricele, tutunul şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în iunie comparativ cu luna mai, potrivit INS, date marţi publicităţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, transportul aerian s-a scumpit cu 3,92%, citricele şi fructele meridionale cu 3,51%, tutunul cu 1,7%, iar fructele proaspete cu 1,55%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi de preţuri au fost consemnate la cartofi, cu 7,83%, la alte legume şi conserve din acestea, cu 5,85%, şi la combustibili, cu 1,13%.

Potrivit datelor statistice, per total, la mărfurile alimentare, preţurile s-au diminuat comparativ cu luna precedentă cu 0,18%, iar la mărfurile nealimentare au urcat cu 0,07%.