Primăvara scoate artiştii din casă

Primăvara scoate artiştii din casă

Cele mai cunoscute vedete autohtone se grăbesc să-i aducă pe români la spectacole, fie că este vorba de Bucureşti, Brașov, Constanţa, Cluj sau Ialomiţa

La sfârșit de săptămână, Delia pregăteşte o nouă experiență, intitulată „Psihedelia”. Vor fi trei spectacole incendiare, pe scena de la Sala Palatului, pe 4, 5 și 6 martie, de la ora 20.00.

Al doilea mare show din weekend îi aparține Loredanei. Diva, recent întoarsă din Mexic, a pornit încă din prima zi a lunii martie prin țară. Turneul național „Sentimente” a debutat cu emoții, pentru că la întoarcere din Mexic, trupa Agurida a rămas fără bagaje, inclusiv instrumentele muzicale. S-a rezolvat însă repede, iar astăzi, de la ora 19.30, Loredana (foto) va urcă pe scena Sălii Sporturilor „Traian”, din Râmnicu Vâlcea. Turneul „Sentimente” include, în total, 13 orașe. Pe 3 martie, artista se va afla la Pitești, iar pe 6 martie, la Braşov, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Și pentru Smiley, primăvara începe în forță. Sâmbătă, 4 martie, el va concerta la Domeniul Mănăsia, județul Ialomița, într-un show live din care nu vor lipsi piesele „Îndrăgostit (deși n-am vrut)” și „Confesiune“.

Ștefan Bănică, la Sala Radio

Ștefan Bănică știe să facă femeile fericite. Tocmai a lansat un mărţişor muzical, „Mama”, o baladă plină de sensibilitate. Melodia se va regăsi și în cele două concerte de la Sala Radio, din data de 4 martie, de la ora 17.00 și de la ora 20.00. Evenimentul face parte din seria de concerte speciale pentru Ziua Femeii, „Te iubesc, femeie!”.

„Seara Muntomanului”

Astăzi, brașovenii au parte de o surpriză, de la ora 20.00, la Kruhnen Musik Halle, unde se ține „Seara Muntomanului”, una din cele mai cunoscute petreceri de muzică folk și cântece de munte. De data aceasta vor fi trei concerte și trei recitaluri, care vor dura șase ore. Printre artiștii care urcă pe scenă se numără Emeric Imre, Radu Pietreanu, Iulia Caraiman și Vlad Adragăi.

Bosquito, la Cluj

Bosquito face party pe 3 martie, în Cluj-Napoca, de la ora 22.00, în Form Space. Trupa, care îmbină rock-ul latin cu o gamă largă de influențe din muzica țigănească și balcanică, va avea în playlist-ul său hit-uri precum „Pas cu pas”, „Pepita”, „Hopa Hopa”, „Două mâini” sau „Marcela”. Spectacolul va fi unul inedit, iar ritmurile deja cunoscute vor face deliciul publicului.

Taxi, la malul mării

Trupa Taxi merge la Constanța. Pe 5 martie, în Doors Club, începând cu ora 20.00, Taxi va aduce o experiență memorabilă și va descreți frunțile cu refrenele pline de umor și ironie precum cele ale melodiilor „Jumătatea mea”, „Cele două cuvinte”, „Ești iubibilă”, „Strada mea cu-n singur bec”, „Criogenia salvează România” sau „E criză!”