Primarul Sorin Oprescu, scos din arest și adus în fața judecătorilor

Primarul Sorin Oprescu, scos din arest și adus în fața judecătorilor

Sorin Oprescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv, caz în care va fi suspendat din funcţie, sau va fi eliberat şi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

Edilul şef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi va fi judecată de un complet de la Curtea de Apel Bucureşti, din care ar face parte şi judecătorul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Dacă rămâne în arest va fi suspendat

În cazul în care Sorin Oprescu va rămâne în arest, va fi suspendat din funcţie de către prefectul Capitalei, iar atribuţiile de primar general vor fi preluate de unul dintre viceprimari, decizia urmând să fie luată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Primarul Sorin Oprescu a transmis, prin unul dintre avocaţii săi, înaintea judecării apelului, că i-a fost frică de provocare şi nu a scăpat, dar că "nu este un derbedeu".

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, spunea, după ce l-a vizitat în arest, că Sorin Oprescu nu a cerut şi nu a primit bani niciodată. Avocatul arăta că Sorin Oprescu "nu va demisiona", iar mesajul său pentru toţi cei care s-au grăbit să-l acuze este: "Aveţi puţintică răbdare, domnilor!". Chiciu a mai spus că primarul este dependent de insulină şi are probleme medicale care sunt deja de notorietate, însă apărarea nu doreşte să invoce aceste probleme, aceasta fiind "dorinţa lui Sorin Oprescu".

L-au denunțat și mituit

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat.

Surse judiciare declarau pentru Mediafax că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate.

Nu a convins instanța

Judecătorul Daria Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea lui Oprescu, a arătat, în motivarea deciziei, că edilul a primit suma de 25.000 de euro pentru menţinerea în funcţie a unui funcţionar din subordine, şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a susţinut "în mod cu totul neconvingător" în faţa instanţei.

Instanţa arată că, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatori economici care doreau să obţină contracte din partea instituţiilor publice trebuiau să remită o parte din venitul brut realizat din execuţia acelui contract, cu titlu de mită, factorilor de decizie din cadrul aparatului aflat în subordinea primarului Sorin Oprescu.

Această activitate a grupului, creat în jurul denunţătorului, care a deţinut funcţii la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşi de la Mogoşoaia şi respectiv la Administraţia Cimitirelor, s-ar fi desfăşurat pe două paliere. Pe primul palier infracţional se află activitatea infracţională desfăşurată de denunţător, acuzat că a acordat contracte publice unor contractori privaţi, pretinzând şi primind de la aceştia cu titlu de mită sume importante de bani. Această activitate a creat premisele săvârşirii de către primarul municipiului Bucureşti a infracţiunii de luare de mită, desfăşurată pe cel de-al doilea palier infracţional, se mai arată în motivare.

Mită contra unui post bănos

Potrivit judecătorului, există suspiciunea rezonabilă că Oprescu, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte două persoane, a primit de la una dintre ele suma de 25.000 de euro, din totalul de 60.000 de euro pretinşi de acestea de la o societate comercială care efectua lucrări la palatul de la Mogoşoaia. Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a celui care i-a oferit banii şi ar fi menţinut într-o funcţie publică un funcţionar corupt.

Instanţa subliniază că probele administrate în cursul urmăririi penale conturează teza potrivit căreia "inculpatul O.S.M.a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită, şi nu cu titlu de «împrumut», aşa cum a susţinut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului".

Alți arestați

În acest dosar au mai fost arestaţi, în 7 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici. Instanţa a dispus şi luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, şi pentru Romeo Albu.